Tribunalul București a dispus, joi, 8 august, ca doctorițele Mirela Păiuș și Maria Miron de la Secţia ATI a Spitalului „Sfântul Pantelimon” din București să fie arestate preventiv pentru 30 de zile, în dosarul deceselor suspecte de la Secţia ATI. Decizia instanţei nu este definitivă.
Cele două doctorițe au fost reținute inițial miercuri de procurori, pentru 24 de ore, pentru omor calificat cu premeditare și tentativă de omor calificat. Doctorițele au fost prezentate astăzi instanței, iar la propunerea Parchetului, pe numele lor au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Decizia instanței poate fi contestată.
Ele sunt acuzate că au provocat moartea unui pacient în vârstă de 54 ani, aflat în stare gravă, prin scăderea cu intenție a dozei de Noradrenalină, în două zile diferite din lunile martie şi aprilie, acesta intrând în stop cardio-respirator.
Anchetatorii au stabilit că, înainte ca doctorițele să îi scadă, pentru a doua oară (pe 4 aprilie 2024, la ora 13.17) doza de noradrenalină, starea pacientului se îmbunătăţise.
Ancheta a pornit în luna aprilie, după ce directorul de îngrijiri a sesizat conducerii spitalului că există informații provenite de la o asistentă că în perioada 4-7 aprilie în Secția de Anestezie-Terapie Intensivă ar fi decedat 20 de pacienți printr-o administrare incorectă de Noradrenalină.
Spitalul a anunțat apoi că în intervalul indicat în reclamaţie la Secția ATI au murit 17 pacienţi.
Atât Corpul de Control al ministrului sănătății, cât și comisia spitalului și Colegiul Medicilor București au început atunci anchete, la finalul cărora au anunțat că nu s-au găsit nereguli, că pacienții au fost tratați corect.
bozo76 08.08.2024, 20:07
Io le bagam la tortura. Sau le extradam in gaza
theo_s 08.08.2024, 20:25
Comisiile alea trei, de ordinari, ar trebuie anchetate si alea, pt. neglijenta grava in serviciu, indeplinirea cu rea credinta a atributiilor profesionale. PS: pt. cenzori: ordinar inseamna obisnuit, de rand.
Delpy 08.08.2024, 20:26
Normal că se întâmplă asta, cel mai sigur rudele nu au dat spaguta cuvenită și atunci lasă că ne arată ele. Haideți să recunoaștem cu mâna pe inimă câți dintre noi am dat în ultimii 5 ani șpagă la medicii chirurgi și la medicii de la ati. Da, acum unii și-au dezvoltat o mica "doza de umanitate" iau șpaga după, daca iese operația. Încep eu: spitalul Bagdasar... Deci, acolo colcăie de oameni îmbrăcați în alb și cu negri pe dinăuntru, cu buzunarele pline, anul ăsta m-am lovit de asta, dar am locuit in zona, se întâmplă asta de zeci de ani, toată lumea știe...și suntem așa mirați când apare cate o știre așa... Oare ne mirăm de știre, sau ne mirăm că cineva nu a mai vrut să tacă, doar trăim într-un sistem bine moștenit "las-o ba că merge așa"
NATO55 08.08.2024, 20:42
"Anchetatorii au stabilit că, înainte ca doctorițele să îi scadă, pentru a doua oară (pe 4 aprilie 2024, la ora 13.17) doza de noradrenalină, starea pacientului se îmbunătăţise." ....prin urmare, scaderea era justificata inainte de scoaterea definitiva a medicamentului! Asa se intampla cand procurorii isi dau cu parea despre medicina! Eu zic insa ca ar trebui sa trateze ei pacientii de acuma, nu medicii!
dandrake 08.08.2024, 21:04
spitalul asta-i horror de la intrare, stoluri de ciorri asigura "paza"...pacientii stramutati si aruncat in aer cu tot cu medici !