O proporție mică, dar semnificativă, de mame și tați își doresc să nu fi avut niciodată copii. În consecință, întreaga familie poate suferi, notează The Atlantic. Copilul poate resimți dezinteresul părintelui ca pe un eșec personal. Pe de altă parte, societatea îi arată cu degetul pe acei părinți „care nu sunt perfecți”, o presiune care accentuează regretele și rușinea celor care au copii.
Cuprins:
„Cine sunt eu?”; „Ce fac eu aici?”, se întrebă Carrie, o femeie care după ce s-a simțit, vreme de câțiva ani, mulțumită în postura de mamă, acum își dorește să nu fi avut niciodată copii, notează The Atlantic.
Femeia, care dorește să-i fie menționat doar prenumele din cauza modului tabu în care societatea tratează această discuție, spune că din cauza faptului că e mamă nu poate să se angajeze. Trebuie să aibă grijă de cei doi copii, de 12, respectiv 10 ani, care merg la școală și la de terapie pentru dizabilitățile lor.
Carrie, care locuiește în Marea Britanie, a declarat pentru The Atlantic că visează uneori să se ducă în vizită la prietena ei din Hawaii și să nu se mai întoarcă niciodată.
Aceste regrete ale părinților nu vor face neapărat rău copiilor. Dar sunt și situații în care dinamica părinte-copil este afectată din cauza lor, iar atunci întreaga familie poate suferi. Deși cercetările privind regretul părinților sunt încă noi, există și câteva date. Acestea sugerează, în cazul mamele adolescente, o asociere între regretul lor și o atitudine mai dură și respingătoare față de copii, declară Piotrowski pentru The Atlantic.
Copiii sunt atât de concentrați pe ei înșiși, în dezvoltare, încât pot interioriza lipsa de interes din partea mamei sau a tatălui lor ca pe un eșec personal, spune Kara Hoppe, terapeut de familie, conform The Atlantic.
Deși nici în cadrul studiile lui Piotrowski și nici în cel al sondajelor de opinie, părinții nu au fost întrebați în mod direct ce anume a cauzat aceste sentimente, experții cred că există doi factori.
Unul dintre motive este burnout-ul sau epuizarea.
La fel ca și în cazul lui Carrie - ai cărei copii au autism - unii părinți obișnuiau să se simtă potriviți în rolul de părinte, dar au ajuns să se confrunte cu responsabilități neașteptate. De aceea, unii dintre ei nu-și doresc să mai aibă acest rol, deoarece simt că nu pot fi „părintele perfect”.
Iar gradul de epuizare a părinților a crescut în timpul pandemiei. Datele încă nepublicate ale unei echipe conduse de Hedwig van Bakel, profesor de științe comportamentale la Universitatea Tilburg din Olanda, au estimat prevalența globală a epuizării părinților în 2020 la 4,9% (în creștere față de 2,7%, în datele colectate în 2018 și 2019), notează The Atlantic.
Celălalt motiv cheie pentru regretul părinților este că unii dintre ei pur și simplu nu și-au dorit niciodată copii. Orna Donath, sociolog de origine israeliană, autoarea cărții „Regretarea maternității: un studiu”, confirmă acest al doilea motiv.
Regretul părinților ar putea fi diminuat cu o serie de schimbări structurale:
Regretele și rușinea sunt accentuate și de așteptările nerealiste pe care societatea le are în general de la părinți. Femeilor, în special, li se spune că primii ani de creștere a copilului sunt dificili, dar că se vor adapta în mod natural la maternitate; când lucrurile nu devin mai ușoare, se presupune că mamele sunt egoiste, defecte sau ambele.
Datele arată însă că regretele unora dintre părinți față de decizia de a avea copii nu sunt o experiență izolată. Iar a vorbi deschis despre asta ar putea scădea presiunea asupra părinților, concluzionează The Atlantic.