New York este cel mai bun oraș pentru 2024, destinația turistică ideală, care are de oferit multe pentru orice vizitator, conform unui clasament realizat de compania media Time Out, în baza unui sondaj la care au luat parte 20.000 de oameni., transmite CNN.
Time Out a întocmit lista celor mai bune 10 oraşe din lume, după ce a intervievat aproximativ 20.000 de locuitori ai orașelor din întreaga lume, alături de rețeaua sa globală de scriitori și editori. Printre criteriile luate în calcul au fost: gastronomia, arhitectura și evenimentele culturale ale orașelor.
Scopul, spune Time Out, este de a oferi „inspirație pentru călătorii", dar și o „fotografie globală a vieții în oraș".
Multitudinea de muzee din New York și scena teatrală înfloritoare au fost menționate de Time Out ca fiind motivele pentru care orașul american a fost clasat primul loc. Reputația globală a orașului New York a jucat, de asemenea, un rol important - orașul a fost clasat ca fiind locul în care alți locuitori ai orașelor din întreaga lume și-ar dori cel mai mult să se mute.
Pe locul doi pe lista Time Out se află Cape Town, Africa de Sud, un oraș catalogat, potrivit Time Out, de către „fiecare respondent al sondajului" ca fiind „frumos", datorită, fără îndoială, combinației uimitoare de „urban, munți spectaculoși și ieșire la ocean”.
Time Out a subliniat în mod special ofertele culturale ale orașului Cape Town - de la serile târzii la muzeu din timpul lunilor de vară, până la ofertele de teatru și comedie de la Theatre on the Bay, precum și la recent deschisul Time Out Market Cape Town.
În topul celor mai bune destinații se mai află Berlin, lăudat de Time Out pentru viața de noapte, Londra, lăudată pentru puburile sale „legendare" și pentru muzeele și galeriile gratuite, și Madrid, „excepțional" pentru ieșiri în praș, potrivit Time Out.
Oraşul Porto închide lista celor mai bune oraşe din 2024, fiind desemnat de respondenții la sondajul Time Out ca fiind un oraș excelent pentru „romantism".
Vale25 29.01.2024, 20:22
Toate acestea sunt orașe minunate.
Vale25 29.01.2024, 20:23
Si noi avem orașe frumoase. Trebuie doar să le promovăm.
Vale25 29.01.2024, 20:23
Bani să ai! Locuri de vizitat sunt multe.
DMV75 29.01.2024, 20:33
New York? Cape Town? Mexico City? Ce gluma sinistra...Poate ar fi trebuit sa fie pe primele locuri în orașele cele mai nesigure de pe planeta. Cel puțin în Cape Town riscul de a fi jefuit sau ucis sunt maxime. Mai ales dacă ești alb. Cat despre New York...un oraș de beton, fără nicio arhitectura și cu mai mulți șobolani decât oameni. În plus orașul devine tot mai neprietenos pentru albi devenind un fel de proprietate a BLM.
dancalistri 29.01.2024, 20:40
Intr-adevar New York este unul dintre cele mai interesante orase de pe glob. Merita vizitat si de ce nu, chiar de trait acolo.