Vaci dresate să meargă la toaletă în Germania, pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră

Comentează

Un grup de oameni de ştiinţă susţine că a reuşit, în cadrul unui program vizând reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, să dreseze 16 viței pentru ca aceștia să urineze la toaletă. Experimentul a început ca o glumă, însă gestionarea urinei bovine, cu un conţinut ridicat de azot, ar putea, pe termen lung, să aducă beneficii reale pentru mediu, susţine o echipă de cercetători din Germania și Noua Zeelandă, care a prezentat rezultatele experimentului în revista Current Biology, scrie CNN.

Vitele produc în jur de 66-88 de kilograme de fecale și circa 25 de litri de urină în fiecare zi. Răspândirea deșeurilor în sol poate avea efecte negative asupra mediului, a explicat Jan Langbein, coautor al studiului publicat luni, 13 septembrie.

Agricultura este cea mai mare sursă de emisii globale de amoniac, iar creșterea animalelor reprezintă mai mult de jumătate din această contribuție, au menționat cercetătorii, într-un comunicat de presă, adăugând că în Europa, 90% din emisiile de amoniac provin din agricultură.

Dacă amoniacul produs de deșeurile bovine nu contribuie direct la schimbările climatice, când este amestecat cu solul, se transformă în oxid de azot, un gaz cu efect de seră. Acesta contaminează pământul și cursurile de apă.

„În câțiva ani, toate vacile vor merge la toaletă”

Langbein, psiholog la Institutul de cercetare pentru biologia animalelor de fermă din Germania, și echipa lui s-au întrebat: „De ce n-ar putea vacile să învețe cum să folosească toaleta? Sunt animale destul de inteligente și pot învăța multe”.

Hotărâți să încerce măcar să facă ceva în acest sens, oamenii de ştiinţă au utilizat hrana ca recompensă pentru a dresa 16 viței să urineze într-un ţarc cu toaletă şi susţin că rezultatele obţinute sunt comparabile cu cele pe care le-ai aştepta de la un copil de 3 ani.

În prima fază a dresajului, animalele au fost introduse într-o latrină închisă. Ori de câte ori urinau, li se dădea o recompensă.

Vițeii au fost antrenați astfel 45 de minute în fiecare zi. După 10 zile de antrenament, echipa a reușit să dreseze cu succes 11 din cei 16 viței implicați în experiment.

Potrivit cercetătorilor, provocarea este acum dresarea unor cirezi mari şi adaptarea acestui principiu la contextul din Germania, unde vitele petrec mai mult timp în aer liber decât în grajduri.

Cercetătorul Langbein e încrezător: „În câțiva ani, toate vacile vor merge la toaletă”.

Foto: captură The Telegraph

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Focar de hepatita A la Brasov
09:54
Focare de hepatită A în Brașov, la copii între 1 și 9 ani, dar cifrele raportate sunt mici, „față de câte cazuri au fost în realitate”, spune un medic infecționist
Ioana Timofte si vacantele de lux, Santorini, Mallorca, Antalya Sursa foto Shutterstock copy
Analiză
07:00
Dosarul vacanțelor de lux ale Ioanei Timofte, restituit la DNA. Ce nelămuriri a avut judecătorul cu privire la mitele ce ar fi fost primite de nepoata fostului șef al SRI
MONDEN
Maurice Munteanu și Connie Preda la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
10:56
Cine este Tănțica, femeia pe care Maurice Munteanu o strigă mereu la Asia Express 2026: „Vindea pe vremea lui Ceaușescu”
Fiona, fiica actorului Chad Lowe, a murit la doar 13 ani
10:20
Fiona, fiica actorului Chad Lowe, a murit la doar 13 ani. Mesajul dureros transmis de familie
POLITIC
Siegfried Mureșan în plenul Parlamentului, București, 30 septembrie 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images
08:52
Siegfried Mureșan îl atacă pe Sorin Grindeanu și acuză PSD că nu a vrut niciodată să voteze „un guvern serios”
Președintele Nicușor Dan, îmbrăcat la costum, de la tribuna Președinției, vorbește și explică ceva arătând cu mâinile, iar în spate are un fundal albastru al Administrației Prezidențiale, București, 22 octombrie 2025
08:02
Nicușor Dan dă vina pe criza politică pentru faptul că nu a publicat raportul anulării alegerilor din 2024: „Era unul dintre primele trei lucruri de care mă ocupam”
Ultimele știri
11:30
Volkswagen a anunțat că reziliază toate contractele colective de muncă, în fabricile din Germania. Reacția furioasă a angajaților
11:30
Tudor Chirilă, plimbare cu bicicleta prin București, la ora de vârf. Cât a făcut de la Hala Traian până la Aviatorilor
11:20
Cum își educă Pepe copiii. Singurul lucru pe care nu îl negociază: „Trebuie să știu tot”
11:14
De la homar și șampanie la „senvișuri uscate”: cum s-a transformat mâncarea din avion în ultimul secol
TRENDING
30 sept.
Când primesc pensionarii biletele de tren cu 50% reducere pentru anul 2027 și ce se întâmplă cu cele din 2026 rămase nefolosite
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
30 sept.
Horoscop 1 octombrie 2026. Fecioarele ar fi bine să își măsoare cuvintele, să fie foarte atente la ceea ce fac și să-și tempereze orgoliul
07:00
Tragerile loto din 1 octombrie 2026. Report de peste 2,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Peisajul templului Enryakuji de pe Muntele Hiei
09:25
Un călugăr de 31 de ani a intrat într-o izolare totală de 12 ani. Nu va avea niciun contact cu lumea exterioară până în 2038
Poitiers, Franța Reprezentanții presei și personalitățile importante participă la lansarea oficială a noii atracții „Mission Bermudes” din parcul tematic Futuroscope din Franța
09:12
Alternativa pentru Disneyland Paris despre care puțini români știu. Parcul considerat „Universal Studios al Europei” investește 300.000.000 de euro în modernizări
Bărbatul în vârstă stă singur pe o canapea privind afară cu o expresie tristă
08:32
Singurătatea ne taie până la șase ani de viață sănătoasă. Diferențe între femei și bărbați
Ce a mâncat într-o săptămână cu 20 de lei pe zi un blogger ucrainean.
08:00
Ce a mâncat cu 20 de lei pe săptămână un blogger, în Ucraina: „Să vedeți la cântar!”
Exemplare înfășurate ale Constituției SUA și ale Declarației de Independență, alături de un steag american de epocă, pe lemn vopsit în alb și cu aspect patinat
07:57
În urmă cu 20 de ani a cumpărat un document făcut sul de la un magazin second hand, apoi a aflat că era o copie rară a Declarației de Independență din 1823
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Verigheta pe mâna stângă
25 sept.
De ce se poartă verigheta pe mâna stângă
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
Imaginea surprinde un camion albastru ce transportă un container galben, rulând pe o autostradă alături de alte autoturisme, sub un cer senin.
06:45
Cum pot plăti șoferii rovinieta și TollRo începând cu 1 octombrie 2026. Avertismentul transmis de CNAIR
Imaginea prezintă o mână care ajustează robinetul termostatic al unui calorifer alb.
06:25
Termoenergetica începe de astăzi probele pentru furnizarea căldurii în Capitală. Ce trebuie să știe bucureștenii
Ministrul Dragoș Pîslaru
30 sept.
România a depus ultima cerere de plată PNRR, de 4,35 miliarde euro, anunță Dragoș Pîslaru
O mașină neagră cu numere de înmatriculare blurate
30 sept.
Șofer român oprit de polițiști pe o autostradă din Elveția. Descoperirea care a dus la confiscarea mașinii sale
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri