Ioana Constantin, avocatul familiei Şărămăt, a explicat că documentele pe care le va depune la Tribunalul București vor arăta că adopția Sorinei a fost făcută ilegal, motiv pentru care a depus o cerere pentru contestarea nulității acesteia, relatează Mediafax.
Voi cere anularea adopţiei (…) Să aveţi în vedere că această adopţie s-a făcut în mod ascuns, s-a încălcat flagrant articolul 9 din legea 273 /2004, Legea adopţiei. Faţă de împrejurarea că lipsesc condiţiile de fond, adică opinia minorului, eu consider că această acţiune trebuie admisă.
Ioana Constantin, avocatul familiei Șărămăt
Mai mult, apărătorul asistentei maternale care a îngrijit-o pe fetița de opt ani susține că va mai depune documentația necesară pentru suspendarea efectelor adopției.
Am solicitat nulitatea absolută şi în subsidiar nulitatea relativă. De asemenea, voi depune la Tribunalul Bucureşti o cerere privind suspendarea efectelor adopţiei indiferent de rezultatul demersului de astăzi (…) Vreau să vă spun că la depunerea acţiunii a participat şi fratele Sorinei, domnul Dan Şărămăt, care este foarte afectat de cele întâmplate în familie.
avocatul familei Şărămăt
În urmă cu aproape o lună, procurorul general al Parchetului General, Bogdan Licu, a cerut instanței să interzică plecarea din țară a Sorinei.
Luni, procurorul general a declarat că speră ca familia care a înfiat-o pe Sorina nu va părăsi țara înainte de decizia Judecătoriei Slatina, cu toate că procedura de adopție a fost finalizată.
La sfârșitul lunii iunie, Sorina, o fetiță de opt ani, a fost luată din casa din Baia de Aramă în care a fost crescută de un asistent maternal, după ce a fost înfiată de o familie din Statele Unite.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro