UPDATE. Senatorii juriști au termen cinci zile pentru a analiza cererea DNA de începere a urmăririi penale a ministrului Viorel Ilie

Comentează
Scut în Senat pentru ministrul Viorel Ilie

Conducerea Senatului a discutat, vineri, cererea DNA de începere a urmăririi penale a ministrului Viorel Ilie. Potrivit Regulamentului Senatului, Biroul Permanent a înaintat cererea Comisiei juridice pentru un punct de vedere, care trebuie dat în termen de cinci zile. Plenul este cel care va încuviinţa sau va respinge cererea DNA, prin votul majorității senatorilor.UPDATE ora 12.20 Biroul Permanent al Senatului a primit vineri solicitarea DNA de începere a urmăririi penale a ministrului pentru Realţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, pe care a trimis-o comisiei juridice cu termen de raport de cinci zile.

Anunțul a fost făcut, vineri, după ședința conducerii Senatului, de președintele forului legislativ, Călin Popescu Tăriceanu.

Direcția Națională Anticorupție a cerut aviz de la Senat pentru urmărirea penală a lui Viorel Ilie, ministrul pentru Relația cu Parlamentul.

Procurorii vor să îl pună sub acuzare pe ministrul Viorel Ilie pentru că a ajutat o persoană ”foarte apropiată” și alți candidați  să primească înainte de examen subiectele pentru concursul de ocupare a unor funcţii de consilier la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul, susținut în 31 iulie.

Procurorii DNA vor să îl pună sub acuzare pe Viorel Ilie pentru instigare la infracțiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în perioada exercitării funcției ministeriale.

În același dosar, procurorii DNA au început urmărirea penală pentru Felicia Elena Pop, directoarea de cabinet a ministrului pentru relația cu Parlamentul, și doi membri ai comisiei de concurs, Maria Alexandrescu și Mihai Cornel Zaharia, ambii angajați în ministerul condus de Viorel Ilie. Toți sunt acuzați de infracțiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Premierul Mihai Tudose s-a arătat surprins de anchetarea de către DNA a lui Viorel Ilie. ”Acum aflu, vom lua o decizie”, a spus prim-ministrul, aflat la Neptun, săptămâna trecută, la o reuniune a conducerii PSD. Și liderul PSD Liviu Dragnea a afirmat, la rândul lui, că se va discuta în coaliție despre acest subiect.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Bucătarul Cosmin Cornea și echipa sa din restaurant, toți stau în bucătărie și poartă șorțuri speciale pentru gătit
InterviuExclusiv
15:23
Povestea lui chef Cosmin Cornea: cum a ajuns de la munca în agricultură și descărcat TIR-uri de marfă să fie un cunoscut bucătar din Italia și Marea Britanie
Omar Hayssam a ieșit în închisoare. Omar Hayssam, cu barbă albă și ochelari
15:02
Cine este Omar Hayssam, cel mai cunoscut terorist condamnat în România după răpirea jurnaliștilor din Irak
MONDEN
Arhiva foto
14:55
Vocea României 2026. Carmen Tănase va cânta pe scenă
Mihai Onilă în Belgia | Foto: Facebook
14:45
Vedeta din România care a lucrat ca șofer și poștaș în Belgia: „Acum e pe val”
POLITIC
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, în Parlament la votul moțiunii de cenzură PSD-AUR împotriva guverului Bolojan, 5 mai 2026 Sursă foto: Vlad Chirea/ Libertatea
13:54
Sorin Grindeanu, atac dur la Ilie Bolojan: „S-a dezumflat umflatul cu pompa de boți”. Ce spune despre zborul privat la Mykonos
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Ultimele știri
16:12
În 1963, un avion s-a prăbușit într-un ghețar din Elveția. 63 de ani mai târziu, topirea gheții a scos la iveală rămășițele
Exclusiv
16:11
Imagini de la filmările serialului „Fără urmă”: „Trebuia să fiu acolo”. Cum arată satul Apoș de lângă Sibiu și orașul Agnita
16:07
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
15:50
Cum a fost „concediată” Nadia Comăneci de Donald Trump. În ce emisiuni și seriale a mai apărut celebra gimnastă
TRENDING
11:39
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
10:37
Un general al Armatei Române a fost găsit împușcat în cap, în Prahova
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
14:07
Turismul vitivinicol, noul trend pentru vacanțe în toamna 2026. Destinația UNESCO la doi pași de România unde biletele încep de la 51 de lei
Reportaj
13:35
Am vizitat Uzupis, cea mai mică republică din lume, care are constituție și în limba română: „Locul unde oamenii au dreptul să fie fericiți”
9 americani imbracati in tricouri colorate pozeaza langa un autobuz galben scolar din SUA
12:56
Doi YouTuberi americani celebri, refuzați la granița dintre România și Republica Moldova. De ce au fost întorși din drum cu autobuzul lor școlar
Horoscop pesti pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Pești. Previziuni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
Horoscop capricorn pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Omar Hayssam în momentul în care este dus în arest la București
14:11
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare. Decizia instanței este definitivă
Un muncitor în construcții care poartă cască galbenă de protecție și mănuși, lucrând la zidirea unui perete din cărămidă roșie pe un șantier.
13:47
Salariul mediu brut din România a ajuns la 9.709 lei în iulie. Topul domeniilor cu cele mai mari salarii în 2026
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
13:27
Inflația a coborât la 6,2% în august, după vârful de 10,85% din mai. Frames: „Scăderea nu se datorează politicii monetare”
RAED ARAFAT
13:00
Raed Arafat a fost inculpat oficial în dosarul de contrabandă cu un elicopter. „Timp de 9 ani nu a venit nimeni să ne ceară TVA”
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate