ETIAS, care este prescurtarea de la Sistemul european de informații și autorizare de călătorie, trebuia inițial să intre în vigoare de la sfârșitul anului 2022, dar a fost amânat pentru mai 2023.

Cetățenii și rezidenții statelor membre UE sunt scutiți și au libertate de mișcare în interiorul Uniunii Europene, dar măsura se va aplica pentru aproximativ 60 de state, inclusiv SUA și Regatul Unit – care și-a pierdut privilegiile ca urmare a Brexit.

Procesul de aplicare se va desfășura printr-un „sistem IT în mare măsură automatizat”, cu aprobarea acordată „în câteva minute”, pentru aproximativ 95% dintre solicitanți, potrivit unui document emis de UE. Timpul maxim necesar pentru aprobare ar putea fi de până la o lună în „cazuri foarte excepționale”. Orice persoană a cărei cerere este respinsă va avea dreptul de a face apel.

Autorizația ETIAS va fi valabilă pentru un număr nelimitat de intrări pe o perioadă de trei ani. Cu toate acestea, deținătorii trebuie să respecte regulile de imigrare și de depășire a șederii.

Costul pentru obținerea ETIAS va fi de 7 euro pentru cei cu vârsta cuprinsă între 18 și 70 de ani. Încă nu este clar dacă cei care nu intră în această categorie vor avea o rată redusă sau vor putea aplica gratuit.

Politico: recoltele fermierilor din UE, compromise de secetă. Ce pierderi sunt așteptate în țara noastră
Recomandări
Politico: recoltele fermierilor din UE, compromise de secetă. Ce pierderi sunt așteptate în țara noastră

Data de la care cetățenii non-UE vor aplica nu a fost încă anunțată.

Urmărește-ne pe Google News
Dan Șucu e căsătorit de 17 ani cu o prezentatoare de știri: cum arăta partenera sa în perioada când apărea zilnic la TV
GSP.RO
Dan Șucu e căsătorit de 17 ani cu o prezentatoare de știri: cum arăta partenera sa în perioada când apărea zilnic la TV
Secretul anti-îmbătrânire al Anei Aslan. Ce aliment nu îi lipsea de pe masă femeii care a descoperit elixirul tinereții
Playtech.ro
Secretul anti-îmbătrânire al Anei Aslan. Ce aliment nu îi lipsea de pe masă femeii care a descoperit elixirul tinereții
Românii care vor să ia credit ar putea da test înainte. Printre întrebări, "Ce este ROBOR?"
Observatornews.ro
Românii care vor să ia credit ar putea da test înainte. Printre întrebări, "Ce este ROBOR?"
Horoscop 20 august 2022. Gemenii vor dispune de mai multă energie, care poate duce la o agitație continuă, pe toate planurile
HOROSCOP
Horoscop 20 august 2022. Gemenii vor dispune de mai multă energie, care poate duce la o agitație continuă, pe toate planurile
Mai mulți morți, după ce două avioane mici s-au ciocnit deasupra unui aeroport din California | VIDEO
Știrileprotv.ro
Mai mulți morți, după ce două avioane mici s-au ciocnit deasupra unui aeroport din California | VIDEO
I se mai spune şi “Litoralul din Vest”. Locul din România unde te bucuri de plajă şi apă fără agitaţia de la mare
FANATIK.RO
I se mai spune şi “Litoralul din Vest”. Locul din România unde te bucuri de plajă şi apă fără agitaţia de la mare
Ce a făcut Gigi Becali într-un studio de televiziune: ”Am fost şocat”
Orangesport.ro
Ce a făcut Gigi Becali într-un studio de televiziune: ”Am fost şocat”
Care este varianta optimă pentru tine: credit ipotecar în lei sau în euro? Află acum!
PUBLICITATE
Care este varianta optimă pentru tine: credit ipotecar în lei sau în euro? Află acum!
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.