CFR reduce programul de lucru al angajaților de la 5 zile, la 4 zile pe săptămână, iar salariile pentru cei peste 12.000 de angajați vor scădea cu 20%, potrivit unui comunicat transmis de CFR. Măsurile au fost luate după ce Clubul feroviar a anunțat că își va reduce activitatea.
Măsura luată de Consiliul de Administrație al CFR Călători se va aplica de pe 23 martie timp de 31 de zile, cu posibilitatea de prelungire.
”Având în vedere evoluția situației epidemiologice pe teriotoriul României, determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, în urma căreia SNTCF „CFR Călători” S.A a înregistrat o diminuare considerabilă a activității, datorată reducerii numărului de trenuri, a cererii de transport și a încasărilor societății, care se reflectă în mod direct în venituri, Consiliul de Administrație al SNTFC „CFR Călători” SA prin decia nr. 8 din 19.03.2020 a aprobat aplicarea măsurii reducerii temporare a activității societății pentru motive economice prin reducerea programului de lucru al salariaților de la 5 zile la 4 zile pe săptămână, cu reducerea corespunzătoare a salariului, pentru o perioadă de 31 de zile lucrătoare, cu posibilitatea prelungirii”, se arată în comunicat, potrivit G4media.
Această decizie vine și cu o scădere cu 20% a salariilor.
În ultimele zile CFR a luat decis să suspende temporat mai multe trenuri internaționale, dar și interne, în vederea combaterii răspândirii infecției cu Covid-19. CFR a a mai anunțat că nu va afecta: posibilitatea de mobilitate a pasagerilor.
Lista întreagă a trenurilor suspendate poate fi verificată aici.