În primele două ore ale dimineții, la Paris, dar și la alte chioșcuri de ziare din întreaga Franță, stocul de reviste Charlie Hebdo era epuizat.
Așa interes al francezilor pentru presă nu a mai fost înregistrat de când, în urmă cu mai bine de un an, chioșcurile de ziare erau practic luate cu asalt pentru a pune mâna pe un exemplar din revista Closer unde apăreau primele imagini ale președintelui François Hollande alături de noua sa iubită.
Contextul este acum cu totul altul, iar durerea francezilor este mare, de aici și nevoia urgentă de a vedea cum se vede din interior tragedia de la Charlie Hebdo.
Caricatuiștii rămași duc însă tradiția mai departe și, în numărul din această săptămână al săptămânalului de satiră, Profetul Mohamed este din nou vedetă.
Acesta apare pe copertă, pe fundal verde – culoarea musulmanilor suniți – ținând în mâini deja celebrul mesaj ”Je suis Charlie”, în timp pe titlul numărului de azi este ”Tout est pardonne” / ”Totul este iertat”.
Prețiosul număr – care a apărut în 3 milioane de exemplare – a fost distribuit nu doar la chioșcurile de ziare, ci și pe Internet, de către utilizatorii care au au fotografiat pagină cu pagină.
Lumea musulmană consideră însă că cerbicia cu care conducerea revistei de satiră a decis să îl readucă în prim-plan pe Profet, tocmai cel care a declanșat atacul de pe 7 ianuarie, nu este tocmai înțeleaptă.

Urmărește-ne pe Google News
„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
GSP.RO
„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia...
Playtech.ro
PRINSĂ în pădure cu AMANTUL! O celebră PREZENTATOARE de la noi și-a spulberat căsnicia...
Radu a investit 30.000 de euro în 58 de stupi, doar că vremea capricioasă i-a dat afacerea peste cap: "Am cheltuit undeva la 9.000 de lei doar pe motorină"
Observatornews.ro
Radu a investit 30.000 de euro în 58 de stupi, doar că vremea capricioasă i-a dat afacerea peste cap: "Am cheltuit undeva la 9.000 de lei doar pe motorină"
Horoscop 7 iulie 2022. Capricornii ar putea observa, într-un moment de inspirație, că dreptatea nu este de partea lor
HOROSCOP
Horoscop 7 iulie 2022. Capricornii ar putea observa, într-un moment de inspirație, că dreptatea nu este de partea lor
NEWS ALERT. Bărbaţii cu vârsta de încorporare nu mai au dreptul să părăsească localitatea de reşedinţă. Unde se întâmplă totul
Știrileprotv.ro
NEWS ALERT. Bărbaţii cu vârsta de încorporare nu mai au dreptul să părăsească localitatea de reşedinţă. Unde se întâmplă totul
VIDEO | Cum arată Adrian Mititelu după aproape doi ani de închisoare: ”Am stat 20 de luni nevinovat”
Orangesport.ro
VIDEO | Cum arată Adrian Mititelu după aproape doi ani de închisoare: ”Am stat 20 de luni nevinovat”
Cum arată în cifre starea de sănătate a românilor și ce soluții avem la îndemână pentru a le îmbunătăți?
PUBLICITATE
Cum arată în cifre starea de sănătate a românilor și ce soluții avem la îndemână pentru a le îmbunătăți?
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea

Nici un comentariu.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

regulile comunitatii