Acum, China permite cuplurilor căsătorite să aibă, legal, până la trei copii, după ce au apărut îngrijorări că numărul populaţiei active din cea mai populată ţară din lume scade prea repede, ameninţând obiectivul de creştere a prosperităţii şi de influenţă la nivel global.

Conducerea de partid a susţinut politica nașterilor supravegheate este un succes în prevenirea a 400 de milioane de naşteri suplimentare, salvând astfel resurse şi sprijinind creşterea economică.

Cuplurile care nu se conformau legii erau amendate şi îşi pierdeau locurile de muncă. În anumite cazuri, mamele erau forţate să întrerupă sarcinile sau să fie sterlizate. Preferinţa de a avea fii îi făcea pe părinţi să ucidă fetiţele, acest lucru ducând la un dezechilibru în raportul dintre sexe.

Statisticile arată că anul trecut au avut loc 12 milioane de naşteri, faţă de 14,65 de milioane, în 2019, o scădere la cel mai mic nivel pentru China ultimelor aproximativ şase decenii.

În acelaşi timp, numărul chinezilor cu vârste de peste 60 de ani a ajuns la 264 de milioane (18,7% din total) în 2020, cu 6% mai mult decât în 2010.

Populaţia activă a Chinei a scăzut, în acelaşi timp, la 63,3% din total, de la 70,1% în urmă cu un deceniu.

Toate aceste cifre au provocat temeri că ţara va îmbătrâni înainte de a deveni bogată.

Citeşte şi:

O femeie a născut la bordul aeronavei americane care a evacuat-o din Afganistan

Scene dramatice în apropierea aeroportului din Kabul. Şapte oameni au murit încercând să fugă din țară

Veneția va introduce o taxă de acces pentru a reduce numărul de turiști. Cât va costa biletul

Ce spune un iranian despre România. Toți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune un iranian despre România. Toți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
Imagini bombă cu Laurenţiu Reghecampf şi amanta Corina. Anamaria Prodan va înnebuni
Playtech.ro
Imagini bombă cu Laurenţiu Reghecampf şi amanta Corina. Anamaria Prodan va înnebuni
"S-au auzit ţipete inumane, ceva prăbuşindu-se şi apoi tăcere". Un român şi-a ucis soţia, după care s-a sinucis, în timp ce copilul lor, în vârstă de 10 ani, se afla la şcoală, în Italia
Observatornews.ro
"S-au auzit ţipete inumane, ceva prăbuşindu-se şi apoi tăcere". Un român şi-a ucis soţia, după care s-a sinucis, în timp ce copilul lor, în vârstă de 10 ani, se afla la şcoală, în Italia
Horoscop 16 octombrie 2021. Racii caută siguranță prin orice mijloace, dar contextul este destul de haotic
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2021. Racii caută siguranță prin orice mijloace, dar contextul este destul de haotic
Nokia relansează „telefonul cărămidă”. Cât costă noul model 6310
Știrileprotv.ro
Nokia relansează „telefonul cărămidă”. Cât costă noul model 6310
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021
PUBLICITATE
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021