Consiliul Local Bacău vrea ca lui Yuguo Yin să i se acorde post-mortem titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Bacău, urmând ca data să fie comunicată în zilele următoare, a precizat desteptarea.ro.

Tânărul era student la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și era îndrăgostit de România. Pe 1 decembrie 2018, de Centenarul Marii Uniri, tânărul chinez a fost Alba Iulia înfășurat într-un tricolor românesc.

Era fascinat de Eminescu

„Yuguo Yin a fost un tânăr extraordinar, care iubea foarte mult România, cultura română şi în special pe Eminescu. Era fascinat de Eminescu. Mergea des în instituţiile de cultură. Era un geniu”, a spus conferențiarul universitar doctor Ioan Dănilă.

Yuguo Yin a murit pe 29 ianuarie, în gara orașului Roman, după ce a sărit din tren, convins fiind că a greșit gara în care trebuia să coboare. El s-a lovit cu capul de un parapet și a murit. Trupul lui a stat o oră în zăpadă până a fost descoperit.

Adolescentul chinez a ajuns în România, după ce a citit operele lui Mihai Eminescu în chineză. „Era fascinat de Eminescu! (…) Yin Yuguo avea 16 ani. A ajuns la noi, la universitate, în toamna lui 2018, ca student la clasa pregătitoare. Avem un astfel de program pentru viitorii studenți străini.

El absolvise liceul în țara lui și plănuia să stea patru ani în Bacău, timp în care să învețe limba și să termine Facultatea de Litere. A colaborat cu Institutul Cultural Român din Beijing, iar dragostea lui pentru România a început după ce l-a citit pe Eminescu în chineză”, a declarat Ioan Dănilă, profesor la Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău, după decesul acestuia.  

Trupul lui a fost incinerat, iar părinții lui i-au dus cenușa în China.


Libertatea are corespondent special la Madrid, la Congresul socialiștilor europeni, unde Dragnea și Dăncilă vor fi prezenți. Azi și mâine, socialiştii europeni îşi prezintă viziunea pentru viitorul Europei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.