Investigația celor de la BBC arată cum proprietarii de case dau anunțuri explicite de închiriere gratuită contra sex, deși legea interzice acest lucru. 

Doi bărbați din Bristol au fost filmați pe ascuns în timp ce negociau cu o tânără atrăgătoare, care, de fapt, era reporter și susținea că e în căutarea unui apartament de închiriat. Ambii puseseră anunțuri pe diverse site-uri imobiliare că oferă gratuit apartamentele unor fete dispuse să plătească în natură.

Investigația a vrut să arate lumii cum chiriașii sunt abuzați de proprietari. 

„Camera, chiria, toate facturile, totul plătit. Și vă voi da chiar și o «alocație» în fiecare săptămână. Dar trebuie să vă culcați o dată pe săptămână cu mine”, i-a cerut bărbatul numit Mike jurnalistei sub acoperire.

Un alt proprietar, Tom, în vârstă de circa 60 de ani, i-a promis reporterei chirie gratuită, facturi plătite la gaz, curent electric și internet dacă s-ar muta în apartamentul său.

Alți proprietari au mers și mai departe, cerând sex în grup cu prietenii lui, în schimbul unei locuințe gratuite. Alt bărbat dornic de aventură s-a prezentat astfel.

„Sunt un bărbat de 35 de ani, destul de atrăgător. Am o casă cu o cameră liberă. E de închiriat, chiar și fără chirie, în funcție de serviciile oferite. Sunt foarte aventuros și nu am limite.

Un lucru pe care îl pot garanta este că veți fi mulțumit și că nu va fi plictisitor. În celelalte nopți ale săptămânii, vom fi ca oricare alți oameni care împart o casă”, a scris, printre altele, bărbatul.


Citește și:

Povestea zguduitoare a unei fruntașe de la Academia Forțelor Terestre. Prin ce a trecut după ce a fost diagnosticată cu cancer limfatic

Pepe și-a transformat barul de 500.000 de euro în studio de înregistrări. A vrut să-l vândă, dar n-a găsit cumpărător

„Am vorbit cu Laur și, gata!”. Noi declarații făcute de Anamaria Prodan, după ce s-a spus că divorțează
PARTENERI - GSP.RO
„Am vorbit cu Laur și, gata!”. Noi declarații făcute de Anamaria Prodan, după ce s-a spus că divorțează
Prezentatorul Antena 3 și-a BĂTUT crunt partenera de viață. S-a aflat abia acum ce i-a făcut
Playtech.ro
Prezentatorul Antena 3 și-a BĂTUT crunt partenera de viață. S-a aflat abia acum ce i-a făcut
Daniel și David, frățiorii uciși în Italia, au fost înmormântați. Strigătul disperat al mamei lângă sicriele albe ale micuților
Observatornews.ro
Daniel și David, frățiorii uciși în Italia, au fost înmormântați. Strigătul disperat al mamei lângă sicriele albe ale micuților
Horoscop 21 iunie 2021. Racii ar fi bine să caute mereu, intenționat, ceva bun în orice om și orice situație
HOROSCOP
Horoscop 21 iunie 2021. Racii ar fi bine să caute mereu, intenționat, ceva bun în orice om și orice situație
O tânără avocată din Iași a murit după ce s-a aruncat dezbrăcată pe geam de la etajul 6. Ce a făcut înainte
Știrileprotv.ro
O tânără avocată din Iași a murit după ce s-a aruncat dezbrăcată pe geam de la etajul 6. Ce a făcut înainte
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)