Oficialii de la Chișinău îl acuză public pe Oleg Ozerov, ambasadorului agreat al Federației Ruse în Republica Moldova, de „amestec ilegal și deliberat” în alegerile prezidențiale din Republica Moldova, în scopul distorsionării rezultatelor, relatează site-ul postului de radio moldovean Radio Chișinău.
Cuprins:
SHORTCODE :: core/quote
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a luat atitudine și i-a înmânat lui Oleg Ozerov o notă de protest prin intermediul căreia i se impută subminarea și delegitimarea procesului democratic în țară, cu ocazia alegerilor prezidențiale și a referendumului republican constituțional.
Cu această ocazie, MAE a criticat dur violarea spațiului aerian al Republicii Moldova pentru ce s-a întâmplat pe 10 noiembrie, când două drone rusești au intrat pe teritoriul țării, una în raionul Căușeni și alta la Rîșcani.
„Instituțiile competente din țara noastră dispun de informații clare care arată că dronele au fost lansate de Federația Rusă. Ambasadorul a fost atenționat că astfel de incursiuni agresive constituie o încălcare gravă și un gest neprietenos al Federației Rusă, aceste drone punând în pericol viața cetățenilor”, se arată în comunicatul emis de MAE.
Ministerul Afacerilor Externe mai precizează că a somat autoritățile ruse să înceteze aceste acțiuni și să evite pe viitor orice vizită ilegală pe teritoriul Republicii Moldova.
Sfantul__Cuvios_Pafnutie 12.11.2024, 23:14
Foarte bine. Expulzarea imediată a ambasadorului Rusiei, exact ceea ce ar trebui să facem şi noi.