Reclamanţii susţin că, în timpul mandatului lui Mike Pompeo, CIA a încălcat dreptul la intimitate al respectivilor jurnalişti şi avocaţi americani.

Printre aceştia se află jurnaliştii Charles Glass şi John Goetz, precum și avocatele Margaret Kunstler şi Deborah Hrbek, care l-au reprezentat pe Assange.

În plângere se afirmă că, înaintea vizitei lor la Assange, jurnaliştilor şi avocaţilor respectivi li s-a cerut să predea echipamentele electronice companiei private Undercover Global S.L., care la acea vreme asigura securitatea Ambasadei Ecuadorului la Londra.

„Constituția Statelor Unite îi protejează pe cetățenii americani de excesele guvernului american chiar și atunci când activitățile au loc într-o ambasadă străină, dintr-o țară străină”, a declarat Richard Roth, avocatul principal care îi reprezintă pe reclamanți.

CIA, care a refuzat să comenteze procesul, nu are voie să colecteze informații despre cetățenii americani, deși mai mulți parlamentari au afirmat că agenția deține un depozit secret de date, care include comunicații ale americanilor.

Assange a fost inculpat în SUA în mai 2019 pentru 18 capete de acuzare pentru „spionaj”, în baza unei legi votate în 1917 pentru a împiedica divulgarea de informaţii secrete în timp de război. Autorităţile americane, care consideră că Julian Assange că nu este nici jurnalist, nici editor de presă, îl acuză că a pus în pericol agenţi şi surse militare.

FOTOREPORTAJ Plecarea la război a rușilor, în imagini. Primii rezerviști au fost trimiși la antrenament înainte de plecarea pe front
Recomandări
FOTOREPORTAJ Plecarea la război a rușilor, în imagini. Primii rezerviști au fost trimiși la antrenament înainte de plecarea pe front

Fondatorul WikiLeaks a fost arestat de poliţia britanică în 2019, după ce se refugiase timp de şapte ani în sediul Ambasadei Ecuadorului la Londra.

Foto: EPA

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Dezvăluire șoc în divorțul momentului. Suma uriașă cerută ca pensie alimentară face înconjurul lumii. A ameninţat că poate distruge zeci de familii
GSP.RO
Dezvăluire șoc în divorțul momentului. Suma uriașă cerută ca pensie alimentară face înconjurul lumii. A ameninţat că poate distruge zeci de familii
ȘOC! Putin, pus la pământ de SUA. Decizia istorică luată ACUM! E INCREDIBIL
Playtech.ro
ȘOC! Putin, pus la pământ de SUA. Decizia istorică luată ACUM! E INCREDIBIL
Rugați-vă pentru mine... a fost mesajul lăsat de Gina Bradea, înainte de a intra în operație. Ce s-a aflat acum despre celebra bucătăreasă
Viva.ro
Rugați-vă pentru mine... a fost mesajul lăsat de Gina Bradea, înainte de a intra în operație. Ce s-a aflat acum despre celebra bucătăreasă
Ferrari-ul de 300.000 de euro al lui Tzancă Uraganu, făcut praf după ce a sfârşit într-un copac. Fratele său, Miraj, se afla pe locul din dreapta
Observatornews.ro
Ferrari-ul de 300.000 de euro al lui Tzancă Uraganu, făcut praf după ce a sfârşit într-un copac. Fratele său, Miraj, se afla pe locul din dreapta
A fost descoperit un craniu care ar putea aparține unui băiețel omorât acum 58 de ani. Mama sa venea adesea în zonă. FOTO
Știrileprotv.ro
A fost descoperit un craniu care ar putea aparține unui băiețel omorât acum 58 de ani. Mama sa venea adesea în zonă. FOTO
O femeie a decis să-și filmeze pe ascuns soțul. A fost șocată de ce a descoperit că făcea în dormitor
FANATIK.RO
O femeie a decis să-și filmeze pe ascuns soțul. A fost șocată de ce a descoperit că făcea în dormitor
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Orangesport.ro
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Horoscop 1 octombrie 2022. Leii vor avea ocazia să se elibereze de o povară grea și inutilă pe care o duc pe umeri de mai mult timp
HOROSCOP
Horoscop 1 octombrie 2022. Leii vor avea ocazia să se elibereze de o povară grea și inutilă pe care o duc pe umeri de mai mult timp
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase
PUBLICITATE
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase