Prefectura județului Ilfov a anunțat, sâmbătă, prelungirea cu șapte zile a carantinei în mai multe localități: Corbeanca, Dobroești, Mogoșoaia, Otopeni și Popești-Leordeni. Localitățile enumerate intră în cea de-a patra săptămână de carantină, iar după trei săptămâni cu restricții rata de infectare a scăzut semnificativ aproape în cazul tuturor localităților, cu excepția orașului Popești-Leordeni, unde este doar cu 0,77% mai mică.
Daniel Zamfir, prefectul județului Ilfov, susține că efectele măsurilor de carantinare a acestor localități se vede în scăderea numărului de infectări, precum și a ratei de incidență.
„La început, cazurile erau într-o creștere continuă, tocmai de aceea s-a luat și măsura carantinării. S-a stopat acea creștere și, în ultima perioadă, numărul de cazuri a scăzut, dar nu suficient de mult încât să ridicăm măsura carantinării”, a declarat, pentru Libertatea, Daniel Zamfir.
În cazul în care ar crește din nou numărul de cazuri în localitățile ilfovene, prefectul spune că nu are cum să ia alte măsuri mai aspre.
„Măsuri mai dure în afara carantinării nu se pot lua. Doar că s-au înăsprit în ultima perioadă controalele și s-au dat mai multe amenzi pentru nerespectarea măsurilor impuse deja”, a mai spus Daniel Zamfir.
La data emiterii ordinului de carantinare, 21.11.2020, incidența cumulativă la 1000 locuitori și numărul de cazuri înregistrate:
În data de 12 decembrie, potrivit datelor transmise de către DSP Ilfov, rata de incidență cumulată se prezintă după cum urmează:
Numărul de infectări cu coronavirus raportat în data de 12 decembrie în aceste localități: