Cine conduce Poliția Locală din București: personaje care au fost cercetate penal, și-au bătut subalternii, joacă la pariuri și au fost prinși băuți la volan

 6 comentarii
Oamenii care conduc Poliția Locală București.
Exclusiv

Poliția Locală s-a înființat printr-o lege adoptată de Parlament în anul 2010. Practic a fost reorganizată fosta Poliție Comunitară care, la rândul ei, se formase în anul 2004 din vechiul Corp al Gardienilor Publici. Considerată de unii cea mai inutilă instituție, iar de alții foarte ineficientă, Poliția Locală a devenit un fel de depozit cu personaje care, din anumite motive, par numite pe alte criterii decât cele de performanță.

Cert este că, în prezent, polițiile locale din București sunt conduse în general de personaje care au fost cercetate penal, atinse de viciul jocurilor de noroc sau al băuturii.

Poliția Locală a Bucureștiului condusă de zeci de șefi

Direcția Generală de Poliție Locală și Control a Municipiului București (DGPLCMB) are o structură de conducere mai stufoasă decât a FBI. Este condusă de un director general care are în subordine un adjunct și apoi 35 de șefi (directori sau directori adjuncți, șefi de serviciu sau de birou). Bugetul pe anul 2025 al DGPLCMB s-a ridicat la aproape 72,2 de milioane de lei, dintre care 68,68 de milioane s-au dus pe salarii și sporuri.

Eduard Valentin Stroe este directorul general al Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București. Mai pe scurt, Stroe este șeful Poliției Locale a Bucureștiului. Poziția sa în fruntea instituției a fost zbuciumată. Stroe a fost numit de Nicușor Dan la conducerea DGPLCMB în luna octombrie a anului 2023 pentru că fosta conducere a refuzat să aplice amenda de 35 milioane euro în cazul IOR.

Pentru Eduard Stroe nu a fost o problemă și s-a ocupat personal, în calitate de agent constatator, de uriașa amendă, satisfăcându-l pe primarul general de atunci, Nicușor Dan. În martie 2024, Rareș Hopincă, Prefectul Capitalei, a atacat în instanță numirea lui Stroe la conducerea Poliției Locale a Municipiului București, iar acesta a fost suspendat din funcție. Dar după doar o lună, Nicușor Dan l-a numit din nou pe Eduard Stroe în funcția de director al Poliției Locale.

Înainte să ajungă șeful Poliției Locale a Bucureștiului, Eduard Stroe a lucrat la Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (instituție a Primăriei Generale). Anterior, Stroe a fost ofițer la Jandarmeria Sfântul Gheorghe (unde a ajuns comandant de detașament), apoi la București (comandant de grupă și șef de Stat Major) și la Timișoara. Ajuns comandantul Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara, colonelul Eduard Valentin Stroe și-a bătut un subaltern devenind subiectul unui dosar penal deschis de procurorii militari în 2022.

După acest incident, Stroe a revenit la București pe funcția de adjunct al șefului Jandarmeriei București. În 2023, Stroe s-a pensionat și a intra în administrația publică ca expert la Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, și apoi la Poliția Locală.

Ultima declarație de avere a lui Stroe datează din iunie 2024, pe când ocupa funcția de expert la Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), și cumula venituri totale de 112.164 de lei de la Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, de la AMCCRS și de la DGPLCMB, plus pensia de fost colonel la Jandarmi de 72.229 de lei.

Adjunctul lui Stroe, Liviu Nedelcu beneficiază și el de o pensie militară în valoare de 115.353 de lei. Iar Poliția Locală i-a adus venitul anual de 159.623 de lei, plus vouchere de vacanță.

Acum trei ani, Nedelcu, împreună cu șeful Poliției Locale București de atunci și alți funcționari din instituție, a fost cercetat într-un dosar penal pentru declarații mincinoase.

DNA a demarat în 2023 o serie de cercetări la Poliția Locală București privind achiziția fictivă a echipamentelor tactice pentru angajați. Vizați în principal au fost Nedelcu și șeful lui de atunci.

Directorul adjunct al Poliției Locale Liviu Nedelcu lucrează din 2018 la PMB, dar el, ca și fostul lui șef de la Capitală, Daniel Rășică, transferat acum la Poliția Locală Sector 2, vine de la Voluntari, unde s-a remarcat în campaniile electorale ale primarului Pandele.

Nevestele și pariurile fac legea la sectorul 1

Directorul general al Poliției Locale Sector 1 este doamna Mihaela Rădulescu care are în subordine patru adjuncți. Această poziție i-a adus doamnei Rădulescu suma de 112.882 de lei.

Primul director adjunct, Marius Daniel Taifas a fost înainte șef serviciu la poliția locală și este, printre altele, șeful soției sale care activează ca polițist local tot la Sectorul 1. Conform declarației de avere din 2024, domnul Taifas a câștigat de la Poliția Sector 1 suma de 111.869 de lei, iar soția sa, 46.639 de lei.

Al doilea director adjunct, Răzvan Florin State ocupă de mai mult timp funcții de conducere la Poliția Locală Sector 1 și are patima pariurilor sportive. An de an a câștigat sume considerabile: în 2024 a declarat suma de 41.000 de lei, în 2023 - 39.500 de lei, în 2021 - 22.100 de lei etc.

Acum câțiva ani, presa a semnalat că șefii de la Poliția Locală Sector 1, inclusiv State care era și atunci adjunct, și-au pontat sute de ore suplimentare dublându-și veniturile. În declarația de avere de anul trecut, State ne informează că a primit suma de 110.000 de lei de la Poliția Sectorului 1.

Tudorel Marius Dinu este al treilea director adjunct și este și el șeful soției sale care, la rândul dânsei, este polițist local la sectorul 1. Domnul Dinu a declarat anul trecut că a câștigat de la Poliția Locală Sector 1 suma de 124.000 de lei, iar soția sa, 121.500 de lei.

Doamna Gabriela Ioniță este și ea director adjunct și ține isonul colegului State la jocuri de noroc semnalând, în declarația de avere din 2024, câștiguri de 16.511 lei. Cu aceeași sumă s-a ales de la poker-ul online și în 2022, iar în 2021 - cu suma de 44.900 de lei.

Doamna Ioniță a mai fost șef de birou la Poliția Locală a Municipilui București și polițist local la sectorul 1. Tot în declarația de avere de anul trecut, doamna Ioniță scrie că a câștigat de la Poliția Locală suma de 102.161 de lei (salariu, normă hrană și vouchere de vacanță), plus 46.188 de lei de la sectorul 1 reprezentând „drepturi conform sentință”.

Poliția Locală Sector 1 a avut un buget total de 59,3 milioane de lei, din care pentru funcționarea curentă s-au alocat 56,9 milioane de lei.

La sectorul 2, omul lui Pandele

Directorul general de la Poliția locală a Sectorului 2 este Liviu Marius Ciobanu. Înainte să ajungă șeful cel mare, Ciobanu a fost director executiv și director general adjunct (funcție care i-a adus anul trecut 146.325 de lei) la aceași instituție. Ciobanu are la Poliția Locală Sector 2 doi adjuncți, pe Daniel Mihai Rășică și Ilie Unga.

Fiu de consilier diplomatic la Ambasada României din Cipru, Rășică a fost șef de birou al primarului de Voluntari, Pandele, a lucrat la o firmă a fostului deputat PSD de Ilfov Ninel Peia, a fost prefect al județului Ilfov (între 2014 și 2015), iar în perioada 2015-2018, consul general la Rostov pe Don, Federația Rusia.

După aceasta s-a întors la Voluntari ca director executiv la Poliția Locală, tot în mandatul primarului Pandele. Ultima funcție ocupată de Rășică, înainte să ajungă la sectorul 2, a fost de director general al Poliției Locale a Municipiului București, pus în această funcție de primarul Firea. De altfel, Rășică și familia Firea-Pandele se află în relații foarte strânse. Tatăl lui Rășică a fost coleg cu Pandele, amândoi fiind ofițeri de marină comercială. De la Capitală, Rășică a fost demis de Nicușor Dan ca să-l pună în funcție pe protejatul lui, Stroe. Acum trei ani, Rășică și subalternul său Nedelcu (rămas adjunct la Poliția Locală a Capitalei), au fost cercetați într-un dosar penal pentru declarații mincinoase.

Anul trecut, Rășică a declarat că a încasat suma de 182.000 de lei de la Primăria Capitalei (salarii, indemnizații, normă de hrană).

La sectorul 2, Rășică a fost adus chiar de primarul Rareș Hopincă, cel care, în calitatea de prefect al Capitalei, s-a luptat în instanță cu Nicușor Dan pentru că l-a înlocuit pe protejatul lui Pandele din fruntea Poliției Locale.

Ilie Unga este, de anul trecut, și asociat în Gal Ballroom SRL, firmă care se ocupă de restaurante și organizare evenimente. Din 2024, societatea a ieșit cu un profit de 767.000 de lei. Înainte să ajungă la sectorul 2, Unga a fost director executiv la Poliția Locală a Capitalei, funcție care i-a adus 155.000 de lei. Și, cum e moda la polițiștii locali, Unga a mai câștigat suma de 31.500 de lei la pariuri sportive.

Bugetul Poliției Locale Sector 2 pe anul 2024 a fost de 74,325 de milioane de lei din care 57,633 de milioane s-au dus pe salarii și indemnizații.

Umbra IOR la sectorul 3

Amalia Ciulinaru este director general al Poliției Locale Sector 3 de aproape trei ani, iar înainte a fost director executiv tot la sectorul 3. Probabil că este cel mai contestat șef de poliție locală, pentru că mai multe organizații civice și politice au strâns semnături și au făcut petiții pentru demiterea ei din funcție din cauza gestionării defectuoase a situaţiei din Parcul IOR şi a lipsei de acţiune în faţa abuzurilor comise asupra spaţiilor verzi din sector. 125.900 de lei i-a adus doamnei Ciulinaru funcția de director general al Poliției Locale Sector 3.

În subordinea directă a doamnei Ciulinaru sunt trei directori executivi, fiecare cu sectorul său de activitate.

Răzvan Ștefan Graur se ocupă de ordine publică și control și a câștigat 125.000 de lei într-un an. El a mai fost inspector, manager de restaurant și de sală de jocuri de noroc și consilier juridic. În funcția de director executiv, Graur a fost adus din poziția de șef serviciu tot la sectorul 3.

Alexandru Medrea are în sarcină Direcția de Monitorizare. El a fost câțiva ani director general adjunct la Poliția Locală Sector 3. Din 2022, Medrea este asociat și în firma de „Producție, transport și distribuție energie electrică” GREEN SCHECSBURG SRL, care nu a avut niciodată activitate.

În 2018, pe când era director adjunct, Medrea a fost prins beat la volan și a provocat un spectaculos accident cu mașina de serviciu. Medrea a fost atunci suspendat din funcție și s-a ales cu un dosar penal.

În 2016, fiind tot director adjunct, Medrea a candidat și la alegerile parlamentare, pentru funcția de deputat, dar a fost găsit incompatibil de către ANI. Conform declarației de avere de anul trecut, Medrea a câștigat de la Sectorul 3 suma de 124.000 de lei.

Victor Neagu se ocupă de Direcția Management Operațional și are și el state vechi la Poliția Locală a Sectorului 3, unde este, de multă vreme, director adjunct. Beneficiind de o pensie de 90.000 de lei pe an, Neagu câștigă de la primărie suma de 134.000 de lei.

Poliția Sectorului 3 nu publică bugetul care îi este alocat, acesta fiind mascat în bugetul general al primăriei de care aparține.

Cristian Pîslă, „Scutul” lui Băluță

Poliția Locală Sector 4, din primăria lui Băluță, este cel mai puțin transparentă poliție. Nu există nicio informație publică despre conducerea sau bugetul instituției. Din bugetul Primăriei Sectorului 4 pe anul 2024 se înțelege că a fost alocată suma de 23,35 de milioane de lei, din care 20 de milioane de lei pentru salarii și sporuri.

Scandalul dintre primarul Băluță și primarul general Nicușor Dan legat de Pasajul Unirii a dezvăluit că șeful Poliției Locale Sector 4 este Cristian Pîslă.

Acesta se învârte prin primăria lui Băluță de prin 2013, ocupând diverse funcții.

Din 2022 și soția lui Pîslă lucrează la Primăria Sectorului 4, pe funcția de consilier superior la Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale (cu un venit de aproape 70.000 de lei). Înainte, aceasta a lucrat la Totul Verde SA (fost ADP Sector 4), societate a Primăriei Sectorului 4.

Pîslă, șef al Poliției Locale de patru ani cu un venit anual de 118.400 de lei, este susținut chiar de primarul Băluță, iar loialitatea s-a a fost remarcată în timpul disputei dintre primarul sectorului 4 și Nicușor Dan (pe atunci primar general) în scandalul Pasajului Unirii.

La sectorul 5, șefii sunt cercetați penal

Poliția Locală din Sectorul 5 a avut anul trecut un buget de 63,7 milioane de lei, din care cheltuielile de personal au reprezentat 40 de milioane. Directorul general al Poliției Locale Sector 5 este Ion Țincu, iar adjunctul său este Florin Chioran.

Țincu a câștigat într-un an suma de 157.428 de lei, iar adjunctul său - 134.099 de lei.

Ion Țincu este jurist și a fost director general adjunct al Corpului de Control al ministrului internelor și reformei administrative, iar în 2008, a fost numit prefect interimar al Capitalei. Apoi, până în 2017, a ocupat pentru mai mulți ani funcția de șef al Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București (numit de Sorin Oprescu).

Din această poziție, Țincu a fost implicat în mai multe scandaluri. Primul, din 2014, a fost legat de frecventarea prostituatelor, când Țincu a fost și audiat, în calitate de martor, într-un dosar de proxenetism. În 2017, Țincu a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, dar a scăpat de pedeapsă (în 2022) pentru că faptele s-au prescris.

În administrația locală, Țincu a mai fost director general al Direcției Juridice din cadrul Primăriei Sectorului 5.

Înainte să devină director general adjunct, Florin Chioran a fost director general al Poliției Locale Sector 5, până în 2023. Deși în 2022 a fost condamnat la un an și două luni de închisoare cu amânarea pedepsei și un termen de supraveghere de 2 ani (pentru că a condus băut în 2016 și apoi fără carnet în 2018), Chioran și-a păstrat funcția.

Florin Chioran a fost adus la șefia Poliției Locale Sector 5, de la Poliția Sector 4, de fostul primar al sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

„Polițiștii” lui Ciucu de la Sectorul 6

La Sectorul 6, Poliția Locală a beneficiat anul trecut de 50 de milioane de lei. Dintre aceștia, 47 de milioane au reprezentat cheltuieli de funcționare.

Din 2023, directorul general al Poliției Locale Sector 6 este Alexandru Dumitrana. El a venit pe această funcție de la Senatul României unde a lucrat ca șef de birou.

Dumitrana este jurist și a lucrat, până în 2009, când a fost numit consilier la Senatul României, la mai multe firme private. Apoi, el a fost director de cabinet al ministrului administraţiei şi internelor Traian Igaş. În 2011, Dumitrana devine secretar general adjunct al Ministerului Administrației și Internelor, și, după doar câteva luni, ia locul șefului său (reținut și cercetat de DNA) de secretar general, funcție pe care o ocupă până la începutul lui 2012. Numele lui a fost vehiculat în scandalul din 2011 legat de angajările ilegale în Jandarmerie.

Timp de aproape zece ani, urma lui Dumitrana se pierde, iar în anul 2021 îl regăsim în funcția de șef de birou la Senatul României de unde a fost recuperat pentru a conduce Poliția Locală Sector 6, funcție care i-a adus un venit de 154.257 de lei.

Alexandru Dumitrana are în subordine doi adjuncți: Constantin Sorin Ganciu și Cezar Iulian Marinescu

Înainte să ajungă la Poliția Locală, conform declarațiilor de avere, Constantin Sorin Ganciu a fost directorul de Servicii Publice Locale Sector 6, iar anterior a ocupat funcția de director general al Direcției de Administrare a Fondului Locativ și de inspector superior la Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 6.

În 2020, pentru un an, Ganciu a fost detașat de la Fondul Locativ ca director interimar al Casei de Cultură a Studenților din București unde s-a războit cu trupele rock, cărora le-a interzis să repete acolo și cu angajații cărora le-a instalat camere de supraveghere.

Cezar Iulian Marinescu, cel de-al doilea director adjunct, a fost primul șef al Poliției Locale Sector 6, înființată la 1 ianuarie 2011.

Marinescu a condus Poliția Locală Sector 6 mai bine de zece ani. În paralel cu funcția de director adjunct, Marinescu a mai ocupat și postul de director adjunct la Direcția Locală de Evidența Persoanelor Sector 6. Actuala poziție i-a adus lui Marinescu beneficii bănești de 151.818 lei, iar soției, care este consilier tot la Poliția Locală Sector 6, suma de 98.313 lei. Soții Marinescu se descurcă binișor pentru că mai câștigă anual alți 11.320 de euro prin închirierea a trei apartamente, din cele cinci pe care le dețin.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (6)
  • Avatar comentarii

    FreeWokeNoReligion 25.11.2025, 09:10

    Cum cine conduce poliția ? Oamenii interlopi lor

  • Avatar comentarii

    Julius47 25.11.2025, 09:35

    Această instituție plătită din banii publici, aceasta miliție locală plina de clanuri interlope, a ajuns "garda pretoriană" a primarilor, NU sunt deloc in slujba cetățeanului, ba mai mult urăsc cetățeanul, urăsc să ajute cetățeanul, niste animale inutile plătite din banii publici

  • Avatar comentarii

    doritor 25.11.2025, 09:54

    Cum s-ar zice iata bârlogul lupilor (politia locala) la stâna oilor (sectoarele Bucurestilor).„Vivat” intelepciunea celor ce-i promoveaza.

  • Avatar comentarii

    FreeWokeNoReligion 25.11.2025, 11:48

    Poliția locală în România nu este în slujba cetățeanului ci este garda pretoriană a primarilor . Și a interlopilor (țin de șase). Trebuia desființată de mult si efectivele trecute sub comanda internelor .

  • Avatar comentarii

    Elgabri 25.11.2025, 13:13

    La fel este si Politia Romana, spagari hoti evazionisti bagati in tot felul de combinatii !!

ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
MONDEN
Laura Cosoi
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
13:37
Un șofer de BMW a tras cu mitraliera și un pistol pe șosea: când au deschis portbagajul, polițiștii din Serbia au fost și mai surprinși
13:26
Cum au apărut Sarah Dumitrescu și iubitul ei în Bali. Fiica Anamariei Prodan a făcut senzație în costum de baie
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!