Cine e Sorin Lavric, din conducerea AUR? Crede că femeia e „văduvită de simțul destinului” și îi numește pe romi „o plagă socială”

Comentează
Sorin Lavric, membru în conducerea AUR

Din conducerea partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), care a obținut 9% din voturile românilor la alegerile parlamentare, face parte și Sorin Lavric. Scriitor, doctor în filosofie și „animator cultural”, conform descrierii de pe site-ul partidului, acesta a candidat pe listele AUR Neamț pentru un loc în Senat.

În Neamț, AUR a obținut un scor mai bun decât USR-PLUS, clasându-se pe locul 3, după PSD și PNL: 14,4% dintre voturi pentru Senat și 13,8% pentru Camera Deputaților.

AUR e partidul-surpriză care intră în Parlament, fiind totodată și al treilea partid după USR Plus și PNL care a obținut voturile românilor din diaspora. Alături de copreședinții George Simion și Claudiu Târziu, din conducerea AUR mai face parte și Sorin Lavric.

Cine este Sorin Lavric

Născut la Turnu Severin, Sorin Lavric, în vârstă de 53 de ani, este absolvent al Facultății de Medicină (1993) și al Facultății de Filosofie (1996). A făcut parte și din Comitetul de inițiativă cetățenească al Coaliției pentru Familie, care a gestionat procesul de revizuire a Constituției, în raport cu statul român, alături de alți 15 membri.

Până în 2015, Lavric a ținut un curs opțional despre Constantin Noica la Facultatea de Filosofie din cadrul Universității din București. Acum este redactor la „România literară” și director de programe interne la Uniunea Scriitorilor din România.

În timpul campaniei, Lavric a trebuit să se împartă între munca pentru partid și ședințele Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România.

„Sunt trei împrejurări când priveliștea unei femei culminează în dezgust”

„Nici un bărbat nu caută în femeie deșteptăciunea, profunzimea sau luciditatea. Cine vrea filosofie nu o va găsi în capul femeii, dar în schimb va găsi cufundarea în athanorul labios”, scrie Sorin Lavric în cartea lui, „Decoct de Femeie”, publicată în 2019 la Editura Ideea Europeană.

Criticul Mihai Iovănel a analizat volumul într-unarticol pentru publicația Scena9 și a extras mai multe „perle” misogine ale lui Lavric.

<strong>„Sunt trei împrejurări când priveliștea unei femei culminează în dezgust: când își face toaleta intimă, când își probează hainele în oglindă și când stă pe masa ginecologică”, notează președintele Senatului AUR. </strong><br>

„Vopsirea unghiilor de la picioare e unul dintre oficiile cele mai absurde la care se poate preta femeia, un oficiu în care bărbatul vede o stupiditate crasă”, adaugă Lavric.

Lavric descrie „specia adolescentină”

Interesul liderului AUR e manifestat în volum, cu preponderență, față de „specia adolescentină”, adică fete din categoria de vârstă 15-25 de ani.

„Orice fată între 15 și 25 de ani e fie arcan (mulier abscondita), fie arlechin (mulier ludica), fie gheizer (mulier rixosa), fie trident (mulier domina), fie hidră (mulier fornicata), fie gargui (mulier placida)”, cataloga Lavric femeile. Pe cele tinere.

„Dacă vă întrebați ce e cu limita de vârstă 15-25, răspunsul pe scurt e că Lavric preferă specia adolescentină. „Ce se întâmplă cu o femeie după 30 de ani nu mai intră în orizontul acestei cărți”, declară el. Așadar, cele șase tipuri feminine la care Lavric reduce întreg spectrul feminin sunt inducții pe baza a șase (post)adolescente cu care autorul a avut relații de-a lungul timpului”, scrie criticul Mihai Iovănel despre cartea lui Lavric.

Nimfa, călugărița, intriganta

Nu e singurul „catalog” al femeilor făcut de Lavric. Într-o recenzie publicată recent în „România Literară”, acesta împarte femeile în trei categorii: nimfa, călugărița, intriganta.

  • „În primul caz, femeia e luată cu ridicata spre a fi pusă pe galantarul de pofte al capriciului de prohab”, explică filozoful.
  • „În al doilea caz, excesul de spirit o împinge între pereții reci ai chiliei monahale. E vestala stearpă”, clarifică Lavric.
  • „În al treilea caz, e vorba de geniul discordiei spărgând armonia anturajului. E mironosița cu miere pe limbă otrăvind aerul din jur, spre a-i asmuți pe bărbați unul împotriva altuia”, adaugă liderul AUR.

Lavric concluzionează că femeia, „văduvită de simțul destinului”, „își găsește mereu ancora pe o orbită cu ștaif bărbătesc”. Fără busola oferită de bărbat, „viața i se irosește în țâfne de autonomie civică”.

„Niciun om sănătos nu va muri în urma infestării directe cu virusul”

Într-un interviu din martie pentru Q Magazine, Lavric minimizează gravitatea pandemiei de Covid-19, care a omorât mai mult de 1,54 milioane de oameni până pe 7 decembrie.

„Eu nu cred în virulența mortală a acestei epidemii, o virulență care, din cauza presei, a ajuns să fie percepută ca o plagă trimisă de Dumnezeu pentru păcatele omenirii”, declară președintele Senatului AUR.

Nu există o relație cauză-efect între infestarea cu coronavirus și decesul unui pacient.

Sorin Lavric:

Într-un video făcut pentru platforma AUR, acesta afirmă că „posibilitatea găsirii unui vaccin anti Covid-19 este „iluzorie”.

Afirmații rasiste. „Romii sunt o plagă socială”

Invocând libertatea față de „spiritul de obediență al corectitudinii politice”, Lavric spune în interviul pentru Q Magazine că, la începutul pandemiei, „cei care s-au repezit să se întoarcă au fost țiganii cărora amenințarea virusului le-a secat imboldul de a cerși, a fura și a codoși în țările europene.”

Continuă cu declarațiile rasiste în același interviu.

„Inșii aceştia sunt o plagă socială pe care numai ipocrizia politicienilor şi numai duplicitatea gazetarilor o trec sub tăcere”, precizează președintele Senatului AUR.

„Invazia barbară” a refugiaților

Într-o discuție cu Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Sorin Lavric vorbește despre venirea refugiaților în Europa ca despre o „invazie barbară”, o „colonizare premeditată”

„Că le spunem emigranţi, imigranţi, fugari sau refugiaţi nu are nici o însemnătate. În realitate e vorba de o invazie barbară al cărei rost e să dea peste cap identităţile etnice de pe continent”, scrie acesta.

Compară poporul german cu o grădină de trandafiri invadată de „buruieni”, adică de refugiați.

<strong>„Când într-⁠o grădină aduci lângă trandafiri o puzderie de buruieni sub motiv că şi ele sunt plante ce se bucură de aceleaşi drepturi universale ale plantelor, rezultatul va fi previzibil: buruienile vor extermina trandafirii care au avut naivitatea de a-⁠i primi în grădina lor”, explică Lavric.</strong>

Lavric, un fan al lui Viktor Orban, se plasează împotriva „proiectului european”

Tot într-o discuție cu Vasile Bănescu, difuzată de Televiziunea Patriarhiei Române, Sorin Lavric critică legile UE care „se dau împotriva obiceiurilor dintr-o societate” și oferă exemplul căsătoriei dintre un bărbat și o femeie:

„Asta nu mai e o cutumă, trebuie să o schimbăm, introducem o nouă lege prin care, ca de obicei, ne dovedim toleranți, înlăturăm discriminarea - fără să ne dăm seama că în felul acesta desființăm și noțiunea de căsătorie și noțiunea de familie”.

În aceeași emisiune, Lavric îl elogiază pe premierul Ungariei, Viktor Orban, pentru că le ține piept celor de la Bruxelles, „care vor islamizarea Europei”.

„Europa se află în pragul unei islamizări premeditate, făcută cu acordul clasei politice.

Polonia și Ungaria sunt cele două fortărețe care se opun curentului federalist venit dinspre Bruxelles”, mai spune Lavric, viitor membru în Parlamentul României.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
14:34
Un șofer român de TIR a mers la muncă, a încărcat marfa în camion și a plecat spre Anglia, dar a ajuns în arest câteva ore mai târziu, în Spania
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!