Suspectul este un cetățean turc care a părăsit țara natală de mai bine de 40 de ani. A locuit o perioadă în Germania, pentru ca în ultimii 20 de ani să se mute la București, unde și-a deschis un atelier auto. Aici, spun surse din anchetă, bărbatul a ucis-o, pe 6 martie, pe Mirela Bîtfoi.

Proprietatea lui Abdulkadir Cam a fost verificată, joi, 11 aprilie, de anchetatori, care au avut nevoie de mai multe ore pentru a strânge probe, în special urme ADN sau orice alt obiect pentru a dovedi legătura între bărbat și Mirela Bîtfoi.

De asemenea, criminaliștii au efectuat căutări și în mașina suspectului, pe care se presupune că a condus-o atunci când ar fi transportat cadavrul femeii pe câmpul din Dâmbovița.

În curtea locuinței sale, turcul a reușit să adune o adevărată „colecție de fiare vechi, aproape similară cu ceea ce avea în grădină Gheorghe Dincă”, criminalul din Caracal, au mai declarat aceleași surse, care au precizat că motivul crimei nu este clar la acest moment al anchetei.

Suspectul a fost audiat mai bine de zece ore. El a refuzat să recunoască fapta, însă le-a povestit anchetatorilor că este văduv, după ce soția lui a murit după ce ar fi fost bătută în casă de mai mulți indivizi. Informațiile oferite de Abdulkadir cu privire la trecutul său nu au fost confirmate oficial la acest moment.

Un fost judecător al CCR are 10.000 de euro pensie și e bucuros că rămâne cu toți banii, după decizia CCR: „Avem dreptul. Nu înțeleg ce atâta tam-tam”
Recomandări
Un fost judecător al CCR are 10.000 de euro pensie și e bucuros că rămâne cu toți banii, după decizia CCR: „Avem dreptul. Nu înțeleg ce atâta tam-tam”

Bărbatul urmează să fie adus la audieri la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional!

Mirela Bîtfoi lucra ca escortă, iar în ziua dispariției (6 martie) își anunțase sora că are o întâlnire. De atunci, femeia nu a mai dat niciun semn de viață, dispariția ei fiind anunțată ulterior la poliție.

Cadavrul tranșat al femeii a fost descoperit pe un câmp, la ieșirea de pe A1, în localitatea Olteni, județul Dâmbovița. Un muncitor care se întorcea de la serviciu a văzut la marginea drumului o parte a corpului și a dat alarma.

Cercetările au arătat că femeia a fost ucisă prin strangulare, apoi criminalul a tranșat-o. Corpul măcelărit a fost împachetat în mai mulți saci din plastic și aruncat la marginea drumului, pe câmpul unde a și fost descoperit o lună mai târziu, pe 5 aprilie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

Mihaita_._ 12.04.2024, 13:40

Ciudat, este suspect doar însă e făcut public numele!Daca se constata ca e nevinovat, cum reabilitati numele omului???

Avatar comentarii

Modoranvasile 12.04.2024, 20:37

Odată ce iau dat numele se bazează pe o informație dar dacă nu este suspect pentru crimă tot statul roman va plăti daune morale

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.