Cine este Gavin Newsom, potențialul înlocuitor al lui Joe Biden în alegerile prezidențiale din SUA

 9 comentarii

Gavin Newsom, guvernatorul Californiei, este considerat drept politicianul favorit să-l înlocuiască pe Joe Biden în cazul în care actualul lider de la Casa Albă, în vârstă de 81 de ani, ar decide să se retragă din cursa prezidențială.

Newsom a fost „asaltat” de reporteri imediat după încheierea dezbaterii televizate dintre Joe Biden și Donald Trump, în condițiile în care unii democrați s-au arătat dezamăgiți de prestația reprezentantului lor.

Fixarea atenției asupra lui Newsom nu este întâmplătoare. Cel de-al 40-lea guvernator al Californiei este cel mai bine cotat democrat la câștigarea alegerilor prezidențiale în cazul retragerii lui Joe Biden, cu peste 8% în fața vicepreședintei Kamala Harris, relatează The Telegraph.

În vârstă de 56 de ani, Gavin Newsom este cu un sfert de secol mai tânăr decât Biden și un comunicator priceput, care conduce cea de-a cincea economie a lumii. A fost reales pentru al doilea și ultimul mandat ca guvernator al Californiei în 2022, când a obținut o victorie zdrobitoare.

Fără amenințări politice în Golden State, el s-a concentrat pe creșterea profilului său politic pe plan național, ținând discursuri și difuzând reclame TV în alte state. În plus, i-a provocat la dezbateri pe unii lideri republicani, mai ales pe guvernatorul Floridei, Ron DeSantis.

Acțiunile sale au stârnit o oarecare neliniște la Casa Albă, unii consilieri îngrijorându-se că l-ar putea provoca pe Joe Biden. Totuși, Newsom a dat asigurări atât în public, cât și în privat că va sta în spatele actualului lider de la Casa Albă.

Reprezentant al aripii de stânga din Partidul Democrat

Gavin Newsom este considerat un reprezentant al aripii de stânga a Partidului Democrat, ceea ce i-ar putea descuraja pe alegătorii centriști care l-au susținut pe Biden în 2020.

Tată a patru copii, actualul guvernator al Californiei a adoptat o legislație menită să susțină femeile care decid să recurgă la avort, inclusiv pentru cele din statele americane cu interdicții în acest sens.

El este de asemenea un susținător al politicilor ecologiste, decizând interzicerea vânzărilor de mașini noi pe benzină și motorină începând cu 2035 în California.

În plus, a înlăturat unele obstacole pentru solicitanții de azil, făcând din California primul stat care oferă asigurări de sănătate chiar și pentru imigranții ilegali.

Mulți jurnaliști și analiști politici consideră de câțiva ani încoace că Newsom poate fi un candidat democrat cu șanse reale la Casa Albă. Dar, după realegerea sa în postul de guvernator al Californiei, Newsom a transmis că nu îl va înfrunta în 2024 pe președintele Biden. Apoi, pe 25 aprilie 2023, și-a anunțat susținerea pentru actualul lider american.

„Nu-i voi întoarce spatele președintelui Biden”

Întrebat dacă intenționează să-i ia locul lui Biden după dezbaterea televizată de joi, Newsom și-a reiterat sprijinul față de candidatul democrat.

„Nu-i voi întoarce niciodată spatele președintelui Biden. Nu cunosc niciun democrat din partidul meu care ar face acest lucru”, a spus el, citat de CBS News.

„Candidatul nostru este Joe Biden. Abia aștept să votez pentru el în noiembrie. El va fi candidatul nostru”, a adăugat Newsom pentru un alt reporter.

Fost om de afaceri și fost primar al orașului San Francisco în perioada 2004 - 2011, Gavin Newsom a fost căsătorit timp de cinci ani cu fosta procuroare și prezentatoare TV Kimberly Guilfoyle, actuala logodnică a lui Donald Trump Jr. În 2008, la doi ani de la divorțul de Guilfoyle, s-a recăsătorit cu regizoarea Jennifer Seibel.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (9)
  • Avatar comentarii

    Niko2305 29.06.2024, 04:57

    Foarte bine .Sa aduca intreaga tara la nivelul la care a adus California si San Francisco .

    • Avatar comentarii

      CN72 29.06.2024, 13:47

      Punand plusurile si minusurile in balanta, pare o varianta mult mai buna decat Biden. La minusuri vad acordarea de sprijin imigrantilor ilegali. Cred ca acestia ar trebui trimisi acasa.

  • Avatar comentarii

    Cristina14102020 29.06.2024, 08:39

    VAI DE AMERICANI CARE AU DE ALES INTRE SENIL ȘI UN CLOVN

  • Avatar comentarii

    tomitan 29.06.2024, 09:04

    Tipul este un " democrat " care sub lozinca " statul să ne dea" , vrea să transforme SUA in " democratie populară" .Super! " . PS.A mai fost unul pe la verișorii englezi, unul Jeremy Corbyn ,care a condus Partidul Laburist ,la fel visa sa transforme UK in Republici Sovietice, cu pomeni socialiste," republică măreată vatră" .De ce oare democratii incurajeaza emigratia? Ptr ca au nevoie de " prostime" ,de masă de manevra la vot.

  • Avatar comentarii

    NicolaeS 29.06.2024, 09:38

    Cariera si atitudine buna pentru acest politician. ( cel putin dupa cum este prezentat in articol ). Chiar ar fi nevoie de oameni tineri in posturile de conducere la nivel global.

  • Avatar comentarii

    iugavirgil 29.06.2024, 09:54

    probleme mari si cu biden si cu trump pentru americani si restul lumii

ALTE ȘTIRI
Daria Maria Buzica
10 oct.
RO-Alert în București, după ce Daria Maria Buzica, o fată de 15 ani din Sectorul 4, a dispărut
Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) de la Doicești
10 oct.
Americanii de la NuScale au refuzat condițiile României pentru mini-reactoarele de la Doicești și propun opțiuni pe acțiuni în loc de garanții
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
10 oct.
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
10 oct.
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
10 oct.
Șofer român de TIR, prins după ce a furat 1.200 de litri de motorină din trei camioane, în Italia. Cum l-au descoperit polițiștii
10 oct.
Singura femeie care a supraviețuit după două doze letale, externată din spital. Christa Pike a fost trimisă înapoi în închisoare după execuția ratată
10 oct.
Un fruct exotic a cucerit România, iar vânzările au explodat: dăm peste 49 de milioane de euro pe el, în fiecare an: „Se cultivă și la noi acum”
10 oct.
O furtună solară puternică lovește Pământul: Avertisment emis de NOAA pentru sateliți și rețele de comunicații
TRENDING
10 oct.
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
Reportaj
10 oct.
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un obiect neobișnuit te ajută să îți protejezi hainele din valiză. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
Trucul genial cu baloane în valiză care te scutește de neplăceri: metoda ieftină previne scurgerea lichidelor în bagaje
horoscopul zilei de astăzi 11 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
10 oct.
Horoscop 11 octombrie 2026. Balanțele ar fi bine să privească cu rezervă orice propunere care presupune cheltuieli majore din partea lor
O casieră de la supermarket cântărește cu ardei gras roșu. Sursă foto: Getty Images.
10 oct.
O angajată Carrefour, concediată după 15 ani din cauza unui cupon de reducere de 8,83 de euro. Ce despăgubiri uriașe va primi
Un bărbat în cămașă, care poartă ochelari (stânga). În dreapta este o femeie care vorbește, iar în centru este o geantă portocalie
10 oct.
A cumpărat o geantă cu nici 2 dolari, iar peste câțiva ani a aflat că valorează peste 30.000 de dolari: „Mi s-a părut frumoasă”
libertatea 1200x700 (6)
10 oct.
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
Câtă apă se pune la orez
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
O femeie cu cămașă galbenă care își strânge mai multe obiecte de pe birou într-o cutie
10 oct.
Româncă din Italia, concediată după ce şi-a prelungit concediul ca să-și îngrijească mama bolnavă de cancer. Femeia lucra de 11 ani în companie
„Supat” este substantiv și poate apărea după o prepoziție- în supat Sursă foto: Profimedia.
10 oct.
Institutul de Lingvistică al Academiei Române explică de ce termenul „supat” este corect: „Limba română nu locuiește numai în salon”
Un pompier în timp ce stinge un incendiu de vegetatie
10 oct.
Incendiu de vegetație în Parcul Național Retezat. Pompierii se luptă de două săptămâni cu focul din zona Cheile Buţii
Laura Sărdescu. Sursa foto: Ioana Dodan / The Fab Squad
Analiză
10 oct.
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...