Călin Georgescu rămâne favorit să ajungă în turul doi al alegerilor prezidențiale din acest an, însă, dacă nu va candida, lupta se va da între George Simion și Nicușor Dan, dar la mică distanță de Crin Antonescu, candidatul comun PSD-PNL, susține sondajul CURS publicat luni, 27 ianuarie.
În primul scenariu, a fost măsurat Călin Georgescu. La întrebarea „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile prezidențiale (turul 1), cu cine ați vota?”, pe primul loc a ieșit Georgescu (37%), urmat la mare distanță de Nicușor Dan (21%) și Crin Antonescu (18%).
Comparativ cu primul sondaj al anului, cel al Avangarde, Călin Georgescu are aproape același procentaj, dar atunci pe locul doi era Crin Antonescu (25%), urmat de Nicușor Dan (17%). Mai simplu spus, Crin Antonescu a coborât pe locul trei în preferințele românilor, fiind devansat de primarul general al Capitalei, care a urcat un loc.
În al doilea scenariu, dacă Georgescu nu va candida, atunci George Simion are prima șansă (25%), urmat tot de Nicușor Dan (24%) și de Crin Antonescu (23%).
Sondajul, al doilea în acest an după cel al Avangarde, a fost realizat în perioada 21-25 ianuarie, iar metoda de culegere a datelor a fost prin interviuri telefonice, pe un eșantion de 1.100 de persoane. Eroarea maximă este de ±3%, la un nivel de încredere de 95%, susțin autorii sondajului.
La alegerile prezidențiale din 24 noiembrie 2024, Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR) au obținut cele mai multe voturi, calificându-se în turul 2. Surprinzător, Marcel Ciolacu, premierul și președintele PSD, deși era favoritul sondajelor, a ieșit pe locul 3. Pe 6 decembrie, Curtea Constituțională a anulat rezultatele primului tur.
Deocamdată, nu se știe dacă Georgescu va mai candida.
Omul de afaceri Gigi Becali a fost primul care a spus că, din informațiile pe care le are, Călin Georgescu nu va fi lăsat să candideze și că serviciile trebuie să intervină. Primul lider liberal care spus că Georgescu nu va candida a fost Daniel Fenechiu, liderul grupului PNL din Senat, care a argumentat că este greu ca decizia CCR să fie diferită de cea din decembrie.
Datele alegerilor prezidențiale din acest an sunt 4 mai – primul tur și 18 mai – turul al doilea.
Demradulescu 28.01.2025, 00:29
Mi-ar plăcea varianta nr.2 cu cei Trei crai de la Răsărit,Nicușor,George și Crin,dacă tot pierdem,barim să câștigăm spectacol de Circ gratis.
joscenzura 28.01.2025, 00:53
Georgescu: 38% in sondaj făcut chiar de Pieleanu (care mai si il scade) in condițiile in care nu a numarat voturile din strainatate de unde mai ia cel putin 7% (ca sunt 1 milion de voturi din strainatate dintr-un total de 10 milioane de romani care voteaza, Georgescu ia vreo 700 mii din acel milion), nehotaratii de la care mai ia vreo 3% si l-au pus si pe Simion care e cu 6% desi el nu va candida si ii va indemna pe votanti sa voteze Georgescu. Deci se duce Georgescu la 54% din primul tur. Iese din prima. In cel mai rau caz, daca Simion tradeaza si candideaza, va lua vreo 48% din primul tur. In turul 2 toti ai lui Simion si vreo 6% de la Sosoaca din aia 7% ai ei (orice ar zice ea sa nu sustina pe nimeni in turul 2) se duc tot la Georgescu, deci se duce peste 60% in turul doi, chiar spre 70% ca mai rupe de la altii. Indiferent cine ar fi contracandidat (Ponta, Antonescu, Nicu Sordan) E timpul sa recunoasca ca au pierdut si sa lase omul sa fie Presedinte.
rololiv 28.01.2025, 02:37
Dar cum ar fi ca lumpen diaspora (care oricum nu ar trebui sa voteze, pentru ca e aberant ca o alegere sa fie decisa de oameni care nu au de suportat nicio consecinta a votului lor) sa nu fie favorizata primind doua zile pentru a "se duce la urne", adica cat sa se trezeasca din betia de vineri seara si sa fie "fresh" pentru cea de duminica seara? Ca nu e musai ca zugravii si menajerele sa isi inceapa saptamana de lucru luni la 8 dimineata. Pro memoria: fara votul declasatilor care s-au descoperit salvatori ai tarii in care NU locuiesc si pe care nu ajuta cu nimic ("remiterile" de valuta sunt nesemnificative raportat la PIB, iar casele "a la Strehaia" sunt construite prin evaziune fiscala masiva), in turul 2 ar fi ajuns, cu voturi similare (cca 1.75 milioane fiecare), Georgescu si Ciolacu.
rololiv 28.01.2025, 04:04
Cat de tampit poti sa fii daca nu vezi ca textul vorbeste clar despre obligativitatea unui HG doar daca sunt implicate mai multe autoritati publice? Felul in care s-a facut predarea in custodia muzeului olandez, faptul ca s-a dat in custodia unui asezamant de mana a tz-spea ceva ce merita mai mult etc sunt teme legitime de reflectie si judecata. Dar sa te iei dupa un golan ca Romascanu, care ori nu stie sa citeasca, ori dezinformeaza in mod deliberat, nu e acceptabil. Iar imbecilii care sar ca miscati de un deget in posterior si evoca DNA-ul ar trebui sa afle ca exista si alte infractiuni decat cele de coruptie. Ca, de exemplu, cea de apologie a crimelor impotriva umanitatii, pe care Cristelescu a comis-o, repetat, de cel putin 5 ani. Dar putorile care ies la pensie inainte de 50 de ani si primesc ulterior sume pentru care nu au contribuit mai deloc nu se obosesc cu asemenea detalii.
DC2705 28.01.2025, 07:33
Chiar așa, de ce să mai aibă loc alegeri dacă guru în visele lui umede este deja președinte ales cu 70% din voturi ? :)))
tasemur10 28.01.2025, 10:25
Eu zic că ia 110% chiar înainte de vot...dar asta la Socola! Apropos, Socola vine de la soc, nu-i așa? Să nu uiți să-ți iei medicamentele!
imgb 28.01.2025, 02:55
Candideaza....candideaza....salbaticilor !
Stan52 28.01.2025, 09:35
Au reînceput manipulările ! De aceea sistemul trebuie descompus.
misu50 28.01.2025, 11:29
Nu stiu de ce se mai imbata unii cu apa rece...CG nu va candida! Si la ce ramane, e clar ca Nicusor va fi alesul!