Adrian Solomon este deputat PSD, preşedinte al Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor. De-a lungul mandatelor sale, acesta a surprins prin mai multe declaraţii controversate în Parlament. În urmă cu doi ani, Solomon a spus că “îşi doreşte ca România să fie condusă de un etnic român, nu de unul german, ca acum 100 de ani și ca astăzi”.

La dezbaterea pe proiectul privind eliminarea pensiilor speciale, acesta a introdus un amendament care a eliminat şi rentele viagere ale sportivilor şi artiştilor. Conducerea PSD s-a delimitat imediat de deputat şi a corectat, la votul final, proiectul.

Irinel Ioan Stativă este coleg de comisie cu Adrian Solomon. Cei doi fac parte din aceeaşi circumscripţie, Vaslui. Stativă a avut, în cei aproape patru ani de mandat, 10 luări de cuvânt în plenul Camerei Deputaţilor.

Cei doi au fost amendați cu 2.600 de lei de poliție azi, pentru că au refuzat să poarte mască de protecție într-un fast-food din Centrul Vechi al Capitalei și s-au certat cu angajații localului.

Într-un răspuns pentru Libertatea, Adrian Solomon a povestit ce s-a întâmplat la șaormerie, din perspectiva lui. “Totul este fals! Avem martori. Toată problema era legată de faptul că turcul de la casă nu vorbea şi nu prea înţelegea româneşte”, a spus acesta.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Adevărul neștiut despre divorțul dintre Victor Ponta și Daciana Sârbu: "E supărată pe mine. Eu nu sunt...”. De nebănuit în ce relații este cu copiii lui"
Viva.ro
Adevărul neștiut despre divorțul dintre Victor Ponta și Daciana Sârbu: "E supărată pe mine. Eu nu sunt...”. De nebănuit în ce relații este cu copiii lui"
O recunoști? A fost soția unui mare actor român, a suferit enorm după divorț, dar acum s-a reinventat! După lacrimi vin și zâmbete, și-a schimbat viața la 55 de ani. Felicitări, doamnă, să fie într-un ceas bun!
Libertateapentrufemei.ro
O recunoști? A fost soția unui mare actor român, a suferit enorm după divorț, dar acum s-a reinventat! După lacrimi vin și zâmbete, și-a schimbat viața la 55 de ani. Felicitări, doamnă, să fie într-un ceas bun!
Putin s-a făcut de râs încercând să ironizeze puterea economică a Occidentulu. „Nu este clar ce este mare acolo”
Adevarul.ro
Putin s-a făcut de râs încercând să ironizeze puterea economică a Occidentulu. „Nu este clar ce este mare acolo”
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Elle.ro
DIVORȚUL momentul în showbiz-ul din România. Celebrul actor a anunțat despărțirea de soția lui, cu care are două fetițe: „Nu m-am ferit...”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Cod galben de vânt, ninsori şi ger peste România. Fenomen rar în Capitală după temperaturile scăzute
Observatornews.ro
Cod galben de vânt, ninsori şi ger peste România. Fenomen rar în Capitală după temperaturile scăzute
Horoscop 18 martie 2025. Vărsătorii se consumă foarte mult și nu întotdeauna cu rost, în special în problemele legate de finanțele personale
HOROSCOP
Horoscop 18 martie 2025. Vărsătorii se consumă foarte mult și nu întotdeauna cu rost, în special în problemele legate de finanțele personale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI