Magistraţii au admis recursurile declarate atât de Cioacă împotriva sentinţei de anul trecut a Curţii de Apel Braşov care-l condamnase la 3 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, cât şi ale procurorilor şi ale părinţilor avocatei. Dacă poliţistul a cerut Înaltei Curţii achitarea, DIICOT şi familia Ghinescu au solicitat condamnarea la închisoare a lui Cioacă. Astfel că, prin rejudecarea cauzei, Cioacă mai rămâne angajat al Poliţiei. În cazul în care acesta ar fi fost condamnat definitiv de Curte, chiar şi cu suspendare, el ar fi fost dat afară din Poliţie.