Circulația feroviară este întreruptă între Brașov și Predeal, luni dimineață, începând cu ora 07,30, din cauza unui copac care a fost doborât de vântul puternic pe linia de contact.UPDATE ora 10:00 S-a repus sub tensiune firul de contact între Dârste și Timișu de Sus, trenurile staționate vor fi treptat reînscrise în circulație.
Şapte trenuri de persoane au rămas blocate în staţiile dintre Timişul de Sus şi Predeal, luni dimineaţa, după ce un arbore a căzut peste liniile de înaltă tensiune.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 07.15, după ce vântul puternic a smuls un copac din rădăcini, acesta căzând peste liniile de înaltă tensiune, pe firul II la intrare în halta Timişul de Sus dinspre Predeal, pe Magistrala 300, la km feroviar 150+700.
Potrivit CFR Intrasctructură, la ora 09.00, s-a repus sub tensiune firul de contact între Dârste și Timișu de Sus, trenurile staționate vor fi treptat reînscrise în circulație.
Potrivit directorul regionalei CFR Brașov, Ioan Pintean, copacul a căzut în faţa unui tren de persoane care a fost blocat între Timișul de Sus și Timișul de Jos.
„Călătorii au rămas în tren până la remedierea defecţiunii, respective de la ora 07.15 până la 08,58, când a fost remediată defecţiunea şi a fost repus în circulaţie. În acest tren nu a fost căldură, dar oamenii au stat înăuntru, nu s-au deschis uşile şi nu au fost probleme. Celelalte trenuri au rămas staţionate în gări, unde călătorii au primit înştiinţări“, a spus Ioan Pintean