Incident la metroul bucureștean, marți dimineață. Circulația a fost întreruptă temporar, după ce o femeie a căzut pe linia de tren, în stația Aurel Vlaicu.UPDATE: Metrorex a anunțat ulterior că "o călătoare aflată în stația Aurel Vlaicu a fost lovită de trenul care circula în direcția Berceni. Mecanicul a frânat trenul pentru a evita impactul".
Persoana a fost scoasă de pe șine, primind primul ajutor. Totodată, a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili cauzele incidentului.
Femeia a fost rănită în urma incidentului. În acest moment, nu este clar dacă a fost vorba despre un accident sau aceasta a încercat să-și pună capăt zilelor.
Circulația trenurilor a fost blocată circa jumătate de oră pe magistrala 2, între staţiile Pipera şi Aviatorilor, unul dintre cele mai aglomerate tronsoane ale metroului bucureştean.
În urmă cu o săptămână, un alt incident a avut loc la metroul bucureștean. Pasagerii aflați în metroul care a plecat din stația Dristor 2 cu câteva minute înainte de ora 20, sâmbătă seara, au rămas blocați în trenul care s-a oprit înainte să ajungă la Piața Muncii.
Dacă ai fost martorul unui incident, dacă ai o informaţie, fotografie, captură, filmuleţ pe care vrei să le publicăm, trimite-le pe WhatsApp, la numărul 0729729000.
Citește și: