Mergi direct la conținut »
Clinica ORL din Timișoara, evacuată din cauza unui incendiu. Focul ar fi pornit de la un scurtcircuit
Știri România Libertatea > Ştiri > Știri România > Clinica ORL din Timișoara, evacuată din cauza unui incendiu. Focul ar fi pornit de la un scurtcircuit

Clinica ORL din Timișoara, evacuată din cauza unui incendiu. Focul ar fi pornit de la un scurtcircuit

Aproximativ 80 de persoane, personal medical și pacienți, au fost evacuate, luni la prânz, din Clinica ORL a Spitalului Municipal din Timișoara, din cauza unui incendiu izbucnit, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit al unui cablu electric. Pompierii au intervenit, în urma mai multor apeluri la 112, pentru stingerea focului declanșat în curtea interioară a clădirii.

De Raluca Diaconu,

Pompierii militari s-au deplasat într-un suflet la Clinica ORL din Timișoara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în curtea clădirii. Din primele informații, se pare că este vorba despre un scurtcircuit al unui cablu electric care se afla pe fațada clădirii din curtea interioară, care a fisurat și o țeavă de oxigen din rezervele clinicii și un burlan de apă.

Pompierii s-au deplasat pentru intervenție cu trei autospeciale și o autoscară.

În total, din clinică au fost evacuate 80 de persoane, dintre care 30 de pacienți și 50 personal medical.

Clinica Oto-Rino-Laringologie a Spitalului Municipal din Timișoara se află în șantier pentru reabilitarea acoperișului, refacerea fațadei și montarea unui lift, început încă din primăvara lui 2017.

Citește și: Ce este ”Sindromul Italia”. Anul trecut, la Institutul Socola din Iași au fost internate 150 de femei

Close
Închide
  Close