Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunţat, marţi, semnarea celui mai mare contract de investiţii din ultimii 10 ani, în valoare de aproape 308 milioane de lei (aproximativ 61,59 milioane de euro) pentru creşterea capacităţii operaţionale a infrastructurii Aeroportului Henri Coandă, informează news.ro.
Contractul a fost adjudecat de compania austriacă SC Porr Construct.
„CNAB a semnat contractul de «Sistematizare a suprafeţei de mişcare a AIHCB în vederea creşterii capacităţii operaţionale şi asigurării conformării cu prevederile Reg UE. 139/2014 - Etapa I». Investiţia vizează lucrări de amploare la mai multe căi de rulare a aeronavelor: November, Papa, Victor, Whiskey, Charlie, precum şi la Platforma nr. 2 - la amplasamentul existent şi extindere până la calea de rulare Delta”, a transmis CNAB, într-un comunicat de presă.
Lucrările vor creşte capacitatea operaţională a Aeroportului Henri Coandă, pentru optimizarea condiţiilor de operare a aeronavelor pe căile de rulare, precum şi pentru majorarea numărului de poziţii de parcare, susține CNAB.
Contractul, în valoare de 307.967.842,92 lei, fără TVA, prevede servicii proiectare şi asistenţă în valoare de 18.227.000 lei şi lucrări propriu-zise de execuţie în valoare de 289.740.842,92 lei.
Conform contractului, lucrările de execuţie se vor finaliza în 24 de luni şi vor avea o garanţie-record de 109 luni.
CNAB mai spune că a iniţiat deja demersurile pentru realizarea Etapei a II-a a modernizării şi creşterii capacităţii operaţionale a infrastructurii la Aeroportul Henri Coandă.
Această etapă vizează în continuare ample lucrări la căile de rulare Alpha, Bravo, Golf, precum şi modernizarea şi extinderea Platformei nr. 1 şi Platformei nr. 2 spre sud.
Porr Construct este un grup de construcții listat la Bursa de Valori din Viena, sediul central al companiei fiind tot în capitala Austriei.
Foto: EPA
pikpik 06.12.2022, 21:59
Asta e "premiul" RO pt. Austria pt. cå nu ne vor in Shengen?
Imiklose 07.12.2022, 09:50
Păi chiar așa: Cine e de vină?! Cel ce mănâncă pâinile sau cel care le dă gratuit?! "Kaiser-ul", austriei încă se uită de sus la români. Păi să nu le dai la ficat? Pune-ții la lucru și apoi dați-le ȚEAPĂ! SA SIMTA CE SIMT ROMÂNAȘII NOSTRI CARE PROTESTEAZA LA ORA ACTUALĂ IN CROAȚIA!
CristianOnoiu 07.12.2022, 12:07
Stai și ma întreb de ce PORR Construct SRL este firma austriaca? Toată media spune același lucru. Este de fapt o forma românească cu sute de angajați romani, care este detinuta de PORR Bau din Austria
misu50 07.12.2022, 19:30
Nici poveste, asta e asa un aperitiv...La cat de prosti suntem urmeaza ciorba, friptura, etc...
nici_nici 08.12.2022, 00:21
Deoarece profitul aceastei companii se duce in Austria. Cat o fi el: miloane de euro.