Fără să aibă noțiuni de fizică și o pregătire științifică în domeniu, falșii fizicieni medicali au lucrat ilegal în spitale și clinici private din Capitală, dar și din țară, reiese din declarațiile lui Bodale. Cu toate acestea, aceștia au fost implicați în tratamentele pentru bolnavii de cancer.

„Am depistat un număr de opt persoane care practică profesia de fizician medical fără o pregătire în fizică medicală, cu toate că legea le explică foarte clar care sunt procedurile  de recunoaștere a unei diplome. Dacă este obținută în alt domeniu decât fizica medicală, dumnealor nu au parcurs pașii respectivi și au obținut acreditări fie cu complicitatea unor angajați ai unor instituții publice în care și-au fluturat hârtiile pe la diverși angajatori, au practicat profesia sau practică în continuare profesia de fizician medical, fie că este inginer mecanic, chimist, inginer, bioinginer”, a declarat Marin Bodale, vicepreședintele Colegiului Fizicienilor Medicali din România, pentru Digi24.

„Le lipsesc cursurile de fizică medicală, fizică aplicată în radiologie, optică (…)  Le lipsesc aceste cursuri, dar au primit acreditare. (…) Viața pacienților a fost pusă în pericol”, a explicat Bodale.

Potrivit sursei citate, printre atribuţiile şi responsabilităţile fizicianului medical se numără calculul dozei de radiaţie administrate pacientului bolnav de cancer, întocmirea individuală a planului de tratament şi calibrarea calității aparaturii de radioterapie.

Marin Bodale a precizat că falșii fizicieni medicali au lucrat la mai multe unități medicale din țară, precum: Spitalul Militar din București, Institutul Oncologic din București, Spitalul Municipal Roșiori de Vede, Spitalul din Iași sau Spitalul din Bacău.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat că a aflat din presă despre acest caz.

„Pot să vă spun că eu personal nu am primit nimic. Am aflat din presă despre aceste situații. Ministerul Sănătății nu a fost înștiințat. (…) Este vorba despre persoane cu studii superioare despre care se presupune că au obținut acreditări pentru meseria de fizician”, a precizat Sorina Pintea, la Digi24.

Libertatea a dezvăluit că Raluca Daniela Bîrsan, o femeie de 30 de ani, și-a inventat o diplomă de medic și a lucrat 10 ani la secția de Ginecologie a Spitalului Județean Ilfov

Sorina Pintea a declarat într-o conferință de presă că documentele prezentate de falsul medic ginecolog Raluca Bîrsan de la Spitalul Județean Ilfov sunt „false”, iar aceasta „nu a fost niciodată înscrisă la examenul de rezidențiat și nu a fost medic rezident”. 


Citește și:

Falsul medic ginecolog de la Spitalul Județean Ilfov n-a dat Capacitatea, a intrat la liceu cu media 1,68 și s-a retras din școală în clasa a IX-a! Mărturii ale pacientelor operate de ea

Ministerul Sănătății confirmă investigația Libertatea despre falsul medic ginecolog: „Diploma de licență și actul de rezidențiat sunt false!”

Rețeaua doctorilor falși se extinde și în spitale publice! O femeie de 30 de ani și-a inventat o diplomă de medic și lucrează de 10 ani la Secția de Ginecologie a Spitalului de Urgență Ilfov!

„Nu figurează în baza noastră de date”, spune Colegiul Medicilor despre Raluca Daniela Bîrsan, femeia care a lucrat 10 ani la Secția de Ginecologie a Spitalului de Urgență Ilfov cu o diplomă falsă


 

„Mă ațâța degeaba, dar ce mi-a propus azi e prea mult” » O actriță, dezvăluiri spectaculoase despre o aventură cu „cel mai frumos bărbat”
PARTENERI - GSP.RO
„Mă ațâța degeaba, dar ce mi-a propus azi e prea mult” » O actriță, dezvăluiri spectaculoase despre o aventură cu „cel mai frumos bărbat”
Cine este de fapt amanta lui Reghe. Detalii BOMBĂ au ieșit la iveală! Cadouri extravagante și...
Playtech.ro
Cine este de fapt amanta lui Reghe. Detalii BOMBĂ au ieșit la iveală! Cadouri extravagante și...
Directoarea şcolii 178 din cartierul bucureştean Pajura şi soţul ei, preotul Costel Paizan, au murit arşi de vii în casă, în timpul furtunii
Observatornews.ro
Directoarea şcolii 178 din cartierul bucureştean Pajura şi soţul ei, preotul Costel Paizan, au murit arşi de vii în casă, în timpul furtunii
Horoscop 30 iulie 2021. Săgetătorii scot la lumină anumite adevăruri, unele dintre ele foarte dureroase
HOROSCOP
Horoscop 30 iulie 2021. Săgetătorii scot la lumină anumite adevăruri, unele dintre ele foarte dureroase
Milionarul lăsat pieton de Poliția Locală Constanța. I-au ridicat bolidul Ferrari parcat neregulamentar
Știrileprotv.ro
Milionarul lăsat pieton de Poliția Locală Constanța. I-au ridicat bolidul Ferrari parcat neregulamentar
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Când merită să îți plătești creditele în avans
PUBLICITATE
(Publicitate) Când merită să îți plătești creditele în avans