Timpii de aşteptare la vama Cenad, din judeţul Timiş, au crescut, duminică, fiind formată o coloană de maşini de peste un kilometru pe sensul de ieşire din ţară, din cauza numărului mare de turişti care doresc să meargă la ştrandurile din Ungaria.

O coloană de maşini de peste un kilometru a fost formată, duminică, la vama Cenad, din judeţul Timiş, pe sensul de ieşire din România.

Un şofer care aştepta în coloană, în jurul orei 11.30, a declarat, pentru Mediafax, că stă de aproximativ 40 de minute şi mai are 600 de metri până ajunge la frontieră.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Timişoara, Nicola Petre, a declarat că au crescut timpii de aşteptare pentru că numărul persoanelor care merg la ştrandurile ungureşti este mai mare, în weekend.

“Într-adevăr, au crescut timpii de aşteptare la Vama Cenad, dar se lucrează în parametrii normali deocamdată. E duminică, pleacă lumea la ştrandurile din Ungaria, la Mako, şi este mai aglomerat”, a afirmat Nicola Petre.

Pentru timişoreni, cele mai accesibile ştranduri sunt cele din Mako, localitate aflată la 83 de kilometri de capitala Banatului, sau Morahalom, care se află la o distanţă de 140 de kilometri de municipiu, însă majoritatea drumului este pe autostradă.


Andreea Ibacka, soţia lui Cabral, în sânii goi şi în braţele altui bărbat

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.