Comandantul din Jandarmerie care lucra la terasa soției, alături de doi subalterni, în timpul programului. Le gătea scoici turiștilor, în timp ce trebuia să asigure ordinea la un meci al Farului

 14 comentarii
Arhiva foto

Un maior și doi subofițeri din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța au fost puși sub acuzare pentru abuz în serviciu și fals intelectual, după ce au fost descoperiți lucrând la o terasă de pe plaja Trei Papuci, în timpul turelor de serviciu. Terasa aparține familiei comandantului Romi Gorun, care și-a luat subalternii să muncească pentru afacere. Ce pedepse au primit cei trei?

Pe 2 iulie 2022, într-o zi de sâmbătă, maiorul Romi Gorun era programat la serviciu în tură de 24 de ore. Subalternul său, Marinache Leu, figura și el de serviciu în tură de 12 ore.

Era o zi toridă, iar plaja era plină de turiști. În plină zi, comandantul Gorun este observat pe terasa Esvar, pe care familia sa o deține pe plajă. A ajuns acolo cu mașina sa, un Volkswagen Touareg.

„S-a ocupat de supravegherea angajaților, vânzarea de șezlonguri, aprovizionare”, avea să comunice un anonim procurorilor DNA.

Au lăsat serviciul pentru munca pe plajă, cu turiștii

Însă nu doar comandantul Gorun a fost observat pe plajă, ci și omul său de încredere, Marinache Leu. Și acesta a lăsat deoparte sarcinile Jandarmeriei, a urcat la volanul mașinii personale și a venit să-l ajute pe comandant pe plajă. A rămas acolo pe tot parcursul zilei, timp în care s-a ocupat de închirierea șezlongurilor turiștilor de pe plajă.

În documentele Jandarmeriei, atât maiorul Romi Gorun, cât și subalternul său au figurat că și-au desfășurat activitatea în cadrul Detașamentului nr. 3 din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanţa.

Procurorii DNA s-au sesizat din oficiu, pe 19 iulie, în urma reclamației anonime. Mai mulți ofițeri de poliție judiciară au fost desemnați să monitorizeze terasa deținută de familia comandantului Gorun pe plajă.

Filajul DNA

Astfel, pe 20 iulie, într-o zi de joi, comandantul este văzut din nou la terasa de pe plajă, asigurând servicii turiștilor alături de subalternul său Marinache Leu. În urma verificărilor s-a stabilit că maiorul Gorun figura ca fiind liber, însă subalternul era de serviciu.

Două zile mai târziu, pe 22 iulie, cei doi subalterni ai comandantului Romi Gorun sunt filați din nou pe plajă.

„Cei doi desfășurau diferite activități la beach-barul Esvar, comportându-se ca angajați. Astfel, plutonier adjutant Leu Marinache servea clienții la bar împreună cu o tânără. Plutonierul adjutant Olteanu Ionuț a efectuat la un moment dat o scurtă plimbare în zona trambulinelor pentru copii, unde a procedat la aranjarea fizică a pilonilor (picioarelor) de susținere a trambulinelor, după care s-a deplasat în incinta beach-barului”, a notat ofițerul anticorupție care a supravegheat zona.

În timp ce jandarmul verifica starea trambulinelor și avea grijă de turiștii veniți pe terasa șefului, subofițerul Olteanu era planificat în tură de serviciu la Gruparea Mobilă de Jandarmi Constanța, în intervalul 22-23 iulie, de la ora 8.00 la ora 8.00.

Un investigator sub acoperire s-a dat turist

Cei doi jandarmi și șeful lor au fost observați la terasa de pe plajă și în zilele următoare. Ei au fost surprinși inclusiv pe înregistrările video postate pe pagina de Facebook a terasei. Filmările erau distribuite în mediul online pentru a prezenta distracția turiștilor.

Pe 27 iulie, procurorul de caz a desemnat în anchetă și un investigator sub acoperire. Prefăcându-se turist, ofițerul a mers mai multe zile la terasa familiei Gorun.

Pe tot parcursul verii, dar și la începutul lunii septembrie, comandantul este observat alături de cei doi subalterni lucrând la terasă, ca și cum ar fi angajați. Investigatorul fotografiază de fiecare dată.

În paralel au loc și interceptări telefonice. Subofițerul Olteanu este surprins în timp ce povestește unui prieten cum lucrează la renovarea locuinței șefului. Se întâmpla tot în timpul serviciului.

Gătea scoici la terasă în timp ce trebuia să asigure ordinea la un meci de fotbal

Comandantul Romi Gorun a fost surprins la terasa de pe plajă și în timp ce era planificat să asigure măsurile de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre echipele FC Farul Constanța și FC Argeș Pitești. Meciul s-a desfășurat pe 11 septembrie 2022 pe Stadionul Central.

Maiorul Gorun a fost surprins la beach-barul „Esvar” din Constanța, începând cu ora 13.15.

„A intrat în bucătărie și a început să curețe scoici alături de inculpatul plt. adj. Leu Marinache și de încă o persoană de sex femeiesc. În continuare, inculpatul mr. Gorun Remi a început să gătească la plita din bucătăria barului, unde a rămas până la ora 15:46,00. La ora 15:46,16, ofiţerul s-a deplasat pe terasă, unde a discutat cu mai mulți clienți, iar la ora 15:51,55 s-a deplasat la autoturismul ce-i aparține, a pătruns la volan și a părăsit locația beach-barului ESVAR”, au reținut investigatorii.

Au recunoscut acuzațiile și s-au pensionat

Puși sub acuzare pentru abuz în serviciu și fals intelectual, cei trei jandarmi au recunoscut acuzațiile. După ce au dobândit calitate de inculpat în dosar, cu toții s-au pensionat, trecând în rezervă.

La începutul lunii mai, cei trei au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției, achitând integral prejudiciul. Procurorii nu și-au însușit toate indiciile oferite de investigatorii care au adunat probele. Unele fotografii care îi surprindeau pe jandarmi sau mașinile acestora în zona terasei de pe plajă au fost considerate insuficiente pentru a stabili cu certitudine vinovăția jandarmilor.

Astfel, prejudiciul a fost calculat la doar 7.000 de lei, raportându-se doar la orele la care s-a putut proba și cu alte mijloace că jandarmii au plecat de la serviciu să muncească pe plajă. 

Pedepsele

Procurorii au stabilit o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare maiorului Romi Gorun, respectiv 1 an și 10 luni închisoare cu suspendare pentru subofițerul Marinache Leu. Celor doi jandarmi li s-a impus un program de supraveghere timp de doi ani, perioadă în care li s-a interzis dreptul de a mai ocupa o funcție publică.

Cele trei acorduri de recunoaștere a vinovăției au fost trimise Tribunalului Militar București pentru validare. Dar doar două au fost validate.

Ce s-a întâmplat însă cu al treilea jandarm, subalternul Olteanu?

Judecătorii s-au contrazis

Pe 14 iunie, instanța militară a admis acordurile de recunoaștere a vinovăției semnate de maiorul Romi Gorun și subalternul său, Marinache Leu. Judecătorii au confirmat condamnările și au apreciat că pedepsele stabilite sunt juste.

Pe 23 iunie, la Tribunalul Militar București a fost programat termen pentru validarea și celui de-al treilea acord. Ceea ce părea o formalitate, așa cum a fost în cazul lui Gorun și Leu, în cazul subofițerului Olteanu s-a dovedit a fi o răsturnare de situație.

Instanța militară a respins acordul de recunoaștere a vinovăției, invocând reglementările Curții Constituționale în privința abuzului în serviciu. În opinia judecătorului, fapta reținută jandarmului este de natură disciplinară, și nu penală. Astfel, magistratul a decis restituirea dosarului la Parchet în vederea continuării urmăririi penale.

Cele trei decizii ale instanței nu sunt definitive. Până în prezent, ele nu au fost contestate de părți.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (14)
  • Avatar comentarii

    nasty1 04.07.2023, 17:31

    Din cate se observa, judecatorii nesimtiti i-au tratat cu blandete pe jandarmii nesimtiti si vor incasa, cu totii, pensii speciale nesimtite de la varste fragede. Romania nu mai are scapare, a intrat pe mana unor "speciali" care isi bat joc de ea.

  • Avatar comentarii

    Nexus 04.07.2023, 18:47

    Vai cine se ocupa cu paza si protectia noastra a cetatenilor.....Suntem pe o panta dessendenta......Dar la pensii si drepturi speciale suntem primi la cerut............

  • Avatar comentarii

    avladimir37 04.07.2023, 19:38

    stati fara grija, se prezscriu faptele si pentru dansii...justitia isi face treaba sa ii scape

  • Avatar comentarii

    Copenhaga1970 04.07.2023, 19:39

    De la găinăria Euroins (despre care nu mai scrie nimic) Libertatea a progresat și, inevitabil, a descoperit marele tun financiar derulat printr-o terasă de pe plaja Trei Papuci. Filaj DNA, investigator sub acoperire, scoici, Farul Constanța... suspans la malul mării.

  • Avatar comentarii

    Debunsimt 04.07.2023, 21:22

    In speciala unitate de vanatori, Brad, Hd, munca in folos personal, in timpul serviciului e la ordinea zilei. Iar durabilitatea hainelor militare e testata cu supra masura. Ce bucurie sa vezi ofiteri la sapa si la santuri, in uniforma. Amintirea vremurile cand armata muncea santierele si ogoarele tarii intretine aceste practici.

ALTE ȘTIRI
Pahar cu apă de la robinet.
08:43
Cât costă apa și canalizarea în România: de la 10 la peste 23 lei/mc, unde e cel mai ieftin
Colaj - Un barbat disparut din Brasov - George Daniel Calcea
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
MONDEN
Carmen Tănase și Smiley pe scena de la Vocea României 2026. Sursa FOTO/ Pro TV
09:31
Carmen Tănase, moment special la „Vocea României” 2026. I-a făcut o dedicație lui Smiley și i-a lăsat pe toți fără cuvinte. „E copleșitor”
Prezentatorul TV Mihai Ghiță | Foto: Kanal D
08:45
Cum a ajuns Mihai Ghiță prezentator TV: „A fost lecția vieții mele”
POLITIC
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD – AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Ultimele știri
ReportajExclusiv
10:00
O viață cusută cu ață, răbdare și amintiri. Povestea fascinantă a croitorului care muncește de la 15 ani: „Lumea era elegantă pe vremuri”
10:06
Lady Gaga a născut în mare secret. Primele imagini cu bebelușul artistei și al lui Michael Polansky
10:04
Arabia Saudită a închis conducta majoră care transporta 7 milioane de barili de petrol pe zi, după un atac cu drone din Irak
10:00
Ce se întâmplă cu emisiunea „România, te iubesc”: „Noi încă sperăm”. Anunțul făcut de PRO TV
TRENDING
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Dosarul exploziei de la Crevedia, blocat la Judecătoria Răcari. Motivul pentru care procesul n-a depășit faza citațiilor, la trei ani de la tragedie
11 sept.
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
10:00
Legume de sezon: rețete simple bazate pe ce găsim la piață în fiecare anotimp
Un troller negru care are roțile date cu banda adeziva gri
09:24
De ce ar trebui să pui banda adezivă pe roțile valizei înainte să pleci în vacanță. Trucul simplu care te scapă de murdărie
Doctorul și pacientul stând și discutând ceva unul lângă celălalt la biroul alb din clinică
08:02
Un pensionar a plătit peste 1.700 de euro pentru 10 minute la medic, în Elveția
Atokos, numită și „Insula Purcelușilor”, atrage mii de turiști în plin sezon. Insula din Grecia este una dintre cele mai populare destinații. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
O nouă atracție face furori în Grecia: turiști din toată lumea vin pe insula Atokos ca să înoate cu porcii negri
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia. Sursă foto: Profimedia.
11 sept.
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia: „Nu a încetat până când au venit doctorii”
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
O femeie cu mâinile pline de bancnote de euro
Analiză
07:00
Amanta unui milionar, obligată să restituie donații de peste 500.000 de euro, primite de la bărbat fără acordul soției înșelate. Banii erau bun comun
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
11 sept.
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
Satul din Prahova unde bucureștenii au cumpărat aproape toate casele. Sursă foto: Captură Youtube.
11 sept.
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate