Companiile cu datorii de până la 10.000 lei vor putea participa la licitaţiile publice; Guvernul dă Ordonanță de Urgență

Comentează

Companiile cu datorii la stat de până la 10.000 lei vor putea participa la licitaţii pentru achiziţii publice. Prevederea apare în Ordonanţa de Urgenţă referitoare la achiziţii publice care prevede creşterea limitei datoriei operatorilor economici sub care este permisă participarea la licitaţie de la 4.000 lei la 10.000 lei.

Ministrul Finanţelor a subliniat, miercuri seară, că autorităţile de la Bucureşti au acordul Comisiei Europene pe modificările în sectorul achiziţiilor publice.

"Au fost situaţii când companii, mai ales cele româneşti, din motive de restanţe sau obligaţii fiscale neonorate faţă de stat nu puteau să participe la licitaţii. Am ridicat plafonul pentru a permite şi acelor companii cu astfel de obligaţii fiscale neonorate să poată participa la achiziţii publice", a explicat miercuri seară ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, la Palatul Victoria.

Potrivit acestuia, pentru procedurile cu valori sub pragurile din directivele europene se va folosi criteriul "cel mai scăzut preţ".

"Pentru achiziţia de produse şi servicii de peste 648.288 lei şi lucrări de peste 24.977 milioane lei se vor folosi criteriile cel mai bun raport calitate preţ şi cel mai bun raport calitate cost. Sub aceste plafoane se poate merge şi pe preţul cel mai scăzut", a explicat Teodorovici.

O altă modificare vizează dreptul autorităţii contractante de a putea derula contractul în paralel cu procedura de achiziţie, în situaţii de urgenţă precum calamităţi naturale.

"Sunt situaţii care necesită o abordare rapidă. Au fost foarte multe situaţii cauzate de calamităţi naturale. Sunt proiecte de infrastructură care trebuie remediate imediat pentru a asigura accesul populaţiei dintr-o anumită zonă sau pentru a evita izolarea populaţiei. Situaţii de inundaţii, zăpezi etc. Se aduce contractorul, se derulează lucrarea respectivă şi în paralel se derulează procedura de atribuire a contractului. Practica este solicitată de mulţi ani de unităţile administrativ teritoariale", a mai spus şeful de la Finanţe.
O altă modificare vizează dreptul autorităţii contractante de a putea derula contractul în paralel cu procedura de achiziţie, în situaţii de urgenţă precum calamităţi naturale.

"Sunt situaţii care necesită o abordare rapidă. Au fost foarte multe situaţii cauzate de calamităţi naturale. Sunt proiecte de infrastructură care trebuie remediate imediat pentru a asigura accesul populaţiei dintr-o anumită zonă sau pentru a evita izolarea populaţiei. Situaţii de inundaţii, zăpezi etc. Se aduce contractorul, se derulează lucrarea respectivă şi în paralel se derulează procedura de atribuire a contractului. Practica este solicitată de mulţi ani de unităţile administrativ teritoariale", a mai spus şeful de la Finanţe.

Pe de altă parte, se va elimina comunicarea rezultatelor parţiale pentru a se reduce astfel numărul contestaţiilor care pot bloca începerea derulării contractului şi pentru a scurta timpul pentru atribuirea contractului de achiziţie.

De asemenea, pentru descurajarea contestaţiilor nejustificate, autorităţile vor introduce o cauţiune de 2% din valoarea estimată a contractului, dar nu mai mult de 880.000 lei pentru depunerea contestaţiilor la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC). De asemenea, va fi aplicată o taxă pentru depunerea plângerii la Curtea de Apel, în cuantum valoric de 2% din valoarea estimată a contractului, pentru valori până în 100 de milioane de lei, şi de două milioane de lei plus 1% din ce depăşeşte 100 de milioane de lei.

<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fguv.ro%2Fvideos%2F1584746824980567%2F&show_text=0&width=560" width="560" height="315" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allowFullScreen="true"></iframe>

Citește și: CCR admite sesizarea pe revocarea lui Kovesi. Şefa DNA trebuia demisă. Trei judecători au făcut opinie separată (surse)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Curtea Constitutionala. Foto: Hepta
6 oct.
PNL și USR au atacat la CCR numirile la conducerea TVR și Radio România și contestă interimatul decis în Parlament
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
6 oct.
Kelemen Hunor a vorbit cu Luca Niculescu și are o singură cerință pentru premierul desemnat
MONDEN
Tom Cruise în filmul „Digger”
6 oct.
Tom Cruise, cel mai mare eșec din carieră la box office. Ce înseamnă dezastrul financiar al filmului „Digger” pentru viitorul actorului la Hollywood
Tudor Bota, fiul Cristianei Bota
6 oct.
Cine este angajatul din TVR acuzat de Sorina Matei, șefa interimară a televiziunii, că vine la serviciu cu un Porsche. Bărbatul spune că mașina nu este a lui
POLITIC
Nicușor Dan zâmbește la a patra desemnare de premier - Luca Niculescu FOTO Presidency
Analiză
6 oct.
Pietrele de moară ale Guvernului Niculescu: garnitura de miniștri, sensibilitățile partizane și liniile roșii
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
6 oct.
Sorin Grindeanu, la o zi după desemnarea lui Luca Niculescu premier: „Nicușor Dan continuă experimentele politice”
Ultimele știri
6 oct.
Dominic Fritz anunță o ruptură de PNL în privința Guvernului lui Luca Niculescu
6 oct.
Ce e vânătoarea de „fantome cosmice” câștigătoare a Nobelului pentru Fizică. În fiecare secundă, prin corpul uman trec aproximativ 100 de trilioane de neutrini
6 oct.
Japonia a inaugurat cel mai lung traseu turistic de tip circuit din țară, care are peste 300 km lungime și face legătura între șase orașe
6 oct.
Volodimir Zelenski avertizează că Rusia pregătește un atac masiv asupra Ucrainei: „Vă rog, vă rog, aveți grijă de voi”
TRENDING
6 oct.
Ce e „regula celor 1.000 de metri” pentru radare și cum pot șoferii anula amenda: un singur kilometru poate salva permisul și banii
6 oct.
Marius Lulea, cofondator AUR, ar fi fost exclus din partid după 7 ani pentru că nu și-ar fi plătit cotizația. Cum se apără și documentul bancar
6 oct.
STENOGRAME | PSD a discutat în ședința internă și varianta să voteze Guvernul Luca Niculescu pentru jumătate de an. Grindeanu a primit un mandat de negociere deschis
6 oct.
Horoscop 7 octombrie 2026. Scorpionii sunt prinși în vâltoarea propriilor gânduri, dorințe intense și intenții pe care ar vrea să le țină secrete
O femeie zâmbitoare, cu părul castaniu până la umeri și purtând o pălărie de paie, ține într-o mână un evantai format din bancnote americane, iar în cealaltă un mic avion de jucărie din lemn Poar
6 oct.
Cum vor călători bogații lumii în 2027: un nou raport dezvăluie tendințele în turismul ultra-luxury și destinațiile preferate
Produse alimentare care reprezintă o dietă echilibrată.
Longevitate
6 oct.
Cele șapte alimente antiinflamatoare pe care merită să le ai mereu în casă
Peisaj cu faimosul Castel Bran, între Transilvania și Valahia
6 oct.
Un touroperator britanic a plasat România în topul celor mai bune și puțin cunoscute destinații de vacanță: „Un adevărat paradis”
Mâna unui bărbat care reglează butonul caloriferului sistemului de încălzire pentru a economisi energie.
Sănătate
6 oct.
Ce înseamnă, de fapt, cifrele de pe termostatul caloriferului și de ce nivelul 5 nu încălzește camera mai repede
Un băiețel cu părul scurt și castaniu, îmbrăcat într-o cămașă albastră cu bretele, și o fetiță cu părul lung și castaniu, îmbrăcată într-un pulover alb și o fustă roz cu imprimeu, se joacă cu frun
6 oct.
Cât costă o vacanță la munte în vacanța de toamnă a elevilor. Prețurile pornesc de la 544 de lei pentru trei nopți de cazare
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
18 sept.
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
6 oct.
Reacția lui Siegfried Mureșan despre o declarație a lui Sorin Grindeanu în contextul în care Luca Niculescu a fost desemnat premier
Daniel Coman
6 oct.
5 știri Economic: S&P publică noul rating al României, iar de la 1 octombrie se schimbă sistemul taxelor de drum
Cristian Tudor Popescu spune că Luca Niculescu nu va fi altceva decât omul lui Nicușor Dan în Executiv și „va face ce i se va spune”. Foto: Shutterstock
6 oct.
CTP, despre nominalizarea lui Luca Niculescu premier: „Un oportunist. Va fi purtătorul de cuvânt al lui Nicușor Dan în guvern”
O mașină încarcă la o pompă într-o benzinărie din București, 27 iulie 2026
6 oct.
Plafonare pentru benzină și motorină până în martie 2027. Ce pregătesc autoritățile pentru a frâna prețurile la pompă
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român