Siegfried Mureșan, fostul premier desemnat care nu a trecut testul votului în Parlament, a transmis marți, 6 octombrie, pe Facebook, un mesaj pentru președintele PSD.
„Sorin Grindeanu spunea ieri că PSD nu are linii roșii și că vrea să fie parte a soluției pentru viitorul Guvern. Astăzi, după desemnarea unui nou premier, același Sorin Grindeanu ne spune care sunt liniile roșii ale PSD în negocieri. Nu poți lua în serios un partid care își schimbă discursul de la o zi la alta, ca la grădiniță”, a susținut Siegfried Mureșan, fost premier desemnat și susținut de PNL.
Pentru a-și justifica afirmațiile, Siegfried Mureșan a atașat postării o captură de pe news.ro care titra astfel, cu referire la Grindeanu: „Ne dorim să fim parte a soluţiei, nu avem linii roşii, susţinem soluţii din care facem parte”. Doar că titlul dat de agenția de știri și preluat de Siegfried Mureșan a fost incomplet.
De fapt, după consultările de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan pentru desemnarea premierului, Grindeanu a afirmat: „Încă o dată vă spun că ne dorim să fim parte a soluţiei. Nu avem liniile roşii pe care alţii le au. Sigur, susţinem soluţii din care facem parte”.
Mai precis, Grindeanu a spus că PSD nu are liniile roșii propuse de PNL, partid care a votat o rezoluție internă în care preciza că nu va mai face alianță cu PSD.
Reamintim că președintele Nicușor Dan a anunțat luni seară, 5 octombrie, că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Este al patrulea premier nominalizat de șeful statului în ultimele 4 luni, după Eugen Tomac (iunie), Adrian Veștea (iunie) și Siegfried Mureșan (septembrie).
Luca Niculescu are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare. El este secretar de stat în MAE și coordonatorul aderării României la OCDE.
BOEMIAN 06.10.2026, 19:36
Siegfried Mureșan ar trebui să se ascundă, continuă să vorbească prostii, cuvinte fără noimă, e un tip care dacă atinge o plantă, ofilește, pe fruntea lui scrie cu litere mari: EȘEC
22Roda 06.10.2026, 20:32
Ooo, săracu' tov. Grindeanu, nu și-a auzit numele nici la a patra strigare, tot așteaptă, tot se perpelește și de grija românilor se necăjește...off... Consolarea vine de la Simion, se vor îmbrățișa prietenește fiindcă vor scoate din joben o nouă strategie de marketing...