PNL și USR au atacat la CCR numirile la conducerea TVR și Radio România și contestă interimatul decis în Parlament

Comentează
Curtea Constitutionala. Foto: Hepta

PNL și USR au sesizat Curtea Constituțională cu privire la numirea conducerii interimare a Societății Române de Televiziune, a anunțat marți deputata liberală Raluca Turcan.

„PNL și USR au depus o sesizare la Curtea Constituțională cu privire la numirea interimară la conducerea televiziunii publice. Am realizat acest demers pentru că numirea interimară realizată în Birourile permanente reunite încalcă atât legislația privind funcționarea televiziunii publice, cât și jurisprudența Curții Constituționale. Legea privind organizarea și funcționarea televiziunii și radioului public prevede ca aceste numiri interimare să poată să fie realizate în Birourile permanente reunite dacă plenurile reunite nu se pot convoca și reuni din lipsă de cvorum. Așadar, această procedură nu a fost îndeplinită, nu există niciun element care să arate că s-a intenționat convocarea plenurilor reunite și că nu s-a putut realiza lucrul acesta și că nu a fost cvorum. Ca atare, Birourile permanente reunite s-au substituit unui text de lege care vizează plenurile reunite ale Camerei Deputaților și Senatului', a declarat Raluca Turcan la Parlament, potrivit Agerpres.

Deputatul USR Alexandru Dimitriu a anunțat, la rândul său, că, `pentru a acoperi eventuala problemă legată de faptul că această Curte Constituțională n-ar putea să verifice constituționalitatea unei hotărâri a Birourilor permanente”, a înaintat și o acțiune în contencios administrativ.

„Am demarat această procedură, am depus plângere prealabilă, pentru că, din păcate, noi asistăm la o coaliție care iubește să încalce legea, pentru că despre asta este vorba. Și tot acest parcurs pe care îl fac cei de la AUR și de la PSD, dacă e să ne aducem aminte, a început în momentul în care au hotărât, intempestiv, ilegal și neconstituțional, să modifice structura Birourilor permanente. Pentru că ei, practic, au fugit de plenul reunit, pentru că în plen nu au majoritate. PSD-AUR nu are această majoritate, dar înainte să ajungă în Birourile permanente reunite pentru a lua această hotărâre, repet, ilegală, au reușit, tot în mod neconstituțional și ilegal, să schimbe componența Birourilor permanente, astfel încât să-și asigure această majoritate. Deci, suntem în fața unei fraudări a Constituției, în fața unei fraudări a legilor țării, făcută de PSD și AUR”, a afirmat Dimitriu.

Reamintim că Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au votat, pe 8 septembrie, conduceri interimare la Televiziunea Publică şi Radioul Public. Astfel, jurnalista Sorina Matei a preluat conducerea interimară a SRTV, iar Răzvan Dincă la SRR.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: CCR
ALTE ȘTIRI
Curtea Constitutionala. Foto: Hepta
6 oct.
PNL și USR au atacat la CCR numirile la conducerea TVR și Radio România și contestă interimatul decis în Parlament
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
6 oct.
Kelemen Hunor a vorbit cu Luca Niculescu și are o singură cerință pentru premierul desemnat
MONDEN
Tom Cruise în filmul „Digger”
6 oct.
Tom Cruise, cel mai mare eșec din carieră la box office. Ce înseamnă dezastrul financiar al filmului „Digger” pentru viitorul actorului la Hollywood
Tudor Bota, fiul Cristianei Bota
6 oct.
Cine este angajatul din TVR acuzat de Sorina Matei, șefa interimară a televiziunii, că vine la serviciu cu un Porsche. Bărbatul spune că mașina nu este a lui
POLITIC
Nicușor Dan zâmbește la a patra desemnare de premier - Luca Niculescu FOTO Presidency
Analiză
6 oct.
Pietrele de moară ale Guvernului Niculescu: garnitura de miniștri, sensibilitățile partizane și liniile roșii
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
6 oct.
Sorin Grindeanu, la o zi după desemnarea lui Luca Niculescu premier: „Nicușor Dan continuă experimentele politice”
Ultimele știri
6 oct.
Dominic Fritz anunță o ruptură de PNL în privința Guvernului lui Luca Niculescu
6 oct.
Ce e vânătoarea de „fantome cosmice” câștigătoare a Nobelului pentru Fizică. În fiecare secundă, prin corpul uman trec aproximativ 100 de trilioane de neutrini
6 oct.
Japonia a inaugurat cel mai lung traseu turistic de tip circuit din țară, care are peste 300 km lungime și face legătura între șase orașe
6 oct.
Volodimir Zelenski avertizează că Rusia pregătește un atac masiv asupra Ucrainei: „Vă rog, vă rog, aveți grijă de voi”
TRENDING
6 oct.
Ce e „regula celor 1.000 de metri” pentru radare și cum pot șoferii anula amenda: un singur kilometru poate salva permisul și banii
6 oct.
Marius Lulea, cofondator AUR, ar fi fost exclus din partid după 7 ani pentru că nu și-ar fi plătit cotizația. Cum se apără și documentul bancar
6 oct.
STENOGRAME | PSD a discutat în ședința internă și varianta să voteze Guvernul Luca Niculescu pentru jumătate de an. Grindeanu a primit un mandat de negociere deschis
6 oct.
Horoscop 7 octombrie 2026. Scorpionii sunt prinși în vâltoarea propriilor gânduri, dorințe intense și intenții pe care ar vrea să le țină secrete
O femeie zâmbitoare, cu părul castaniu până la umeri și purtând o pălărie de paie, ține într-o mână un evantai format din bancnote americane, iar în cealaltă un mic avion de jucărie din lemn Poar
6 oct.
Cum vor călători bogații lumii în 2027: un nou raport dezvăluie tendințele în turismul ultra-luxury și destinațiile preferate
Produse alimentare care reprezintă o dietă echilibrată.
Longevitate
6 oct.
Cele șapte alimente antiinflamatoare pe care merită să le ai mereu în casă
Peisaj cu faimosul Castel Bran, între Transilvania și Valahia
6 oct.
Un touroperator britanic a plasat România în topul celor mai bune și puțin cunoscute destinații de vacanță: „Un adevărat paradis”
Mâna unui bărbat care reglează butonul caloriferului sistemului de încălzire pentru a economisi energie.
Sănătate
6 oct.
Ce înseamnă, de fapt, cifrele de pe termostatul caloriferului și de ce nivelul 5 nu încălzește camera mai repede
Un băiețel cu părul scurt și castaniu, îmbrăcat într-o cămașă albastră cu bretele, și o fetiță cu părul lung și castaniu, îmbrăcată într-un pulover alb și o fustă roz cu imprimeu, se joacă cu frun
6 oct.
Cât costă o vacanță la munte în vacanța de toamnă a elevilor. Prețurile pornesc de la 544 de lei pentru trei nopți de cazare
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
18 sept.
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
6 oct.
Reacția lui Siegfried Mureșan despre o declarație a lui Sorin Grindeanu în contextul în care Luca Niculescu a fost desemnat premier
Daniel Coman
6 oct.
5 știri Economic: S&P publică noul rating al României, iar de la 1 octombrie se schimbă sistemul taxelor de drum
Cristian Tudor Popescu spune că Luca Niculescu nu va fi altceva decât omul lui Nicușor Dan în Executiv și „va face ce i se va spune”. Foto: Shutterstock
6 oct.
CTP, despre nominalizarea lui Luca Niculescu premier: „Un oportunist. Va fi purtătorul de cuvânt al lui Nicușor Dan în guvern”
O mașină încarcă la o pompă într-o benzinărie din București, 27 iulie 2026
6 oct.
Plafonare pentru benzină și motorină până în martie 2027. Ce pregătesc autoritățile pentru a frâna prețurile la pompă
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român