Codul de Conduită morală a strâns un set de reguli din mai multe domenii și se aplică tuturor cetățenilor chinezi, aflați în țară sau peste hotare.

„Schiţa pentru implementarea construcţiei morale a cetăţenilor în noua eră” cere cetăţenilor chinezi să fie politicoşi şi oneşti, să fie „civilizaţi” atunci când iau masa, călătoresc sau merg la o competiţie sportivă, dar şi să „apere onoarea Chinei” atunci când sunt în străinătate, potrivit The Guardian și Digi24.

În „codul naţional de conduită” sunt prevăzute reguli pentru cântarea imnului naţional, ridicarea drapelului sau pentru ceremonia pe care un individ o parcurge atunci când devine membru al Partidului Comunist Chinez.

Acest cod ar trebui să „sporească atitudinea pozitivă a cetăţenilor faţă de partid şi de ţară şi să creeze un simţ al identităţii colective”, se arată în documentul emis de comitetul central de partid şi de consiliul de stat. Ghidul le cere, de asemenea, cetăţenilor să „meargă înainte în spiritul lui Lei Feng”, un fost soldat, al cărui imagine este folosită constant în campaniile de propagandă ale guvernului de la Beijing.

Codul este o nouă încercare a lui Xi Jinping, preşedintele Chinei, de a-şi consolida poziţia şi cultul personalității, mai ales după valul de proteste care durează deja de cinci luni în Hong Kong, arată sursele citate.

Partidul Comunist Chinez îndeamnă, de asemenea, pe cetăţeni să trateze teoria despre Marxism-Leninism al lui Xi Jinping, drept „miezul busolei lor civice şi morale”.

Sursa foto: South China Morning Post

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații