Ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, s-a întâlnit în cursul serii de vineri, 2 februarie, cu echipa de conducere a Inspectoratului Școlar Județean Sibiu și cu cea a Liceului Tehnologic „Nicolae Teclu” din Copşa Mică.
Discuțiile s-au purtat asupra cazului în care este implicat un profesor cu un comportament inadecvat față de elevii săi, acuzat de trei eleve că s-a masturbat în fața lor, în sala de clasă, în timpul orei de religie.
În cadrul întrevederii au fost analizate documentele și elementele referitoare la cazul menționat și au fost discutate toate aspectele pe care le implică acesta, ajungându-se la următoarele concluzii:
”În contextul unui astfel de caz, având în vedere faptul că reprezentanții Liceului Tehnologic „Nicolae Teclu” din Copşa Mică și-au manifestat clar dorința în acest sens, este limpede că în spațiul public se poate redeschide subiectul introducerii camerelor de supraveghere în clase. Ministrul Valentin Popa consideră însă că, asupra acestui subiect, nu trebuie luată o decizie de la „centru”. Așadar, toate cadrele didactice, împreună cu părinții și elevii, sunt invitate să analizeze dacă este oportună introducerea camerelor de supraveghere și în sălile de curs (pe lângă cele deja prezente pe holuri și în curțile interioare). Menționăm că o astfel de măsură poate să conducă la o mai bună disciplină în orele de curs și la o mai mare siguranță în școli, cu rezultate bune, spre exemplu, și în combaterea unor fenomene precum bullying-ul, dar poate și să inhibe manifestarea liberă a profesorilor și a elevilor”, spre reprezentnații ministerului.