În ședința din 13 noiembrie, Tribunalul Tulcea i-a condamnat pe Krstic Tode și pe Cvetkovic Nenad, după ce pedepsele au fost contopite în cazul fiecăruia, se arată în soluția făcută publică pe portalul instanței de judecată.
Totodată, Tribunalul Tulcea i-a obligat pe “inculpaţii Krstic Tode şi Cvetkovic Nenad la plata sumei de 16.000 de lei cheltuieli judiciare către stat, câte 8.000 de lei pentru fiecare. Cu apel în 10 zile de la comunicare”.
Cei doi sârbi sunt deocamdată singurii condamnați ai rețelei internaționale despre care Poliția Română informa că importa cantități uriașe de cocaină pură din America de Sud, prin România, pentru a fi apoi preparate și distribuite pe piața neagră din vestul Europei.
Alte 17 persoane sunt date în urmărire internațională.
Captură de peste 1.040 de kilograme de cocaină
În martie 2019, investigațiile polițiștilor și procurorilor DIICOT au dus la descoperirea a peste 1.040 de kilograme de cocaină în interiorul unei bărci.
“În dimineaţa zilei de vineri, 22 martie, pe malul Mării Negre, în zona localităţii Sfântu Gheorghe din Tulcea, a fost identificată o barcă răsturnată, iar pe mal şi în barcă se aflau mai multe pachete suspecte învelite în cauciuc. […] Răsturnarea ambarcaţiunii a fost un lucru accidental, iar depistarea cantităţii de cocaină prezentată în aceşti saci a fost rodul unei ample investigaţii”, spunea fostul procuror șef DIICOT Felix Bănilă, în martie 2019.
Conform DIICOT, captura avea o puritate de 90 la sută.
A murit Alexandru Oproiu, marele doctor gastroenterolog
Cum arată Spitalul militar Regina Astrid din Belgia, unde este internat medicul Cătălin Denciu
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2020/5/29/d77d28433cf295e93b5517d4774a1826.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/3/01/2b917da4bbc27f8226ba01442cef75ac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/3/01/e4ab03379313398ebd59d8536c76fbfb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/3/01/55482f9f31e345f0b848b7991f0db5c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/3/01/3c2b1174ea22bdcd6051b951084d686a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2020/6/08/c6cfd95eb4f3d84168360108d3c07065.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/3/01/ee749be53d7909a7289d242e36307b58.jpg)