Condamnată la doi ani de închisoare, din cauza unui video postat pe TikTok în care vorbește despre Allah înainte să mănânce șorici

 19 comentarii
VIDEO Poliţistul care a furat un pistol Beretta, din cauza jocurilor de noroc, condamnat la închisoare. Cum au dovedit judecătorii că el e hoţul

Indonezianca Lina Lutfiawati a fost găsită vinovată de „incitare la ură” împotriva persoanelor și grupurilor religioase, după ce, în martie, a publicat pe TikTok un video în care rostește o expresie arabă care înseamnă „în numele lui Allah”,„Bismillah”, înainte să mănânce șorici, în condițiile în care carnea de porc este interzisă în culturile islamice, scrie BBC.

Videoclipul a avut milioane de vizualizări și a adunat multe critici înainte ca unul dintre cei care l-au văzut să o denunțe pe femeie la poliție pentru că „a mâncat cu bună știință șorici”. Lutfiawati, care are 33 de ani, a declarat că a încercat din curiozitate.

Femeia a fost acuzată că diseminează informații care incită la ură și că a comis un act de ostilitate la adresa etniei, religiei și rasei.

Numeroase grupuri conservatoare din Indonezia au calificat videoclipul drept blasfemie.

Pe rețelele de socializare din țară, oamenii s-au împărțit în două tabere cu privire la cazul ei. În timp ce unii au lăudat decizia instanței de a o trimite la închisoare, alții au criticat o astfel de pedeapsă, apreciind că există cazuri de corupție pentru care pedepsele cu închisoarea sunt adesea mai mici.

Pe lângă pedeapsa de doi ani de închisoare, femeia riscă acum și o amendă de 16.245 de dolari.

Perioada în care va fi închisă poate fi prelungită cu trei luni, dacă nu va plăti amenda.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (19)
  • Avatar comentarii

    Andreeafunduc 21.09.2023, 03:26

    Nu stiu de ce sa se mai lege... Sunt niste aberatii!!!

  • Avatar comentarii

    Alamar13 21.09.2023, 04:27

    Un alt exemplu care exemplifica ca Religia si Credinta nu sunt sinonime. Femeia nu are credinta. Iar unde nu exista Dreptul de Constiinta, Religia, via Stat , pedepseste pe cei care aleg sa nu aiba credinta. Toxic de jur imprejur. Nimic pozitiv. Nimic de castigat. Totul retrograd.

  • Avatar comentarii

    Aura1 21.09.2023, 06:02

    Legi și religii, uneori duse la extrem.

  • Avatar comentarii

    AlexandraMilu 21.09.2023, 08:55

    Siga asumat când a luat decizia de a face asta!

  • Avatar comentarii

    bituca 21.09.2023, 08:57

    Asa e cand postezi toate prostiile pe retelele sociale.

ALTE ȘTIRI
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
13:00
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
Holul unui spital de urgență, există un pat gol și nu sunt pacienți care să aștepte la ușile cabinetelor
12:56
Mărturia unui medic neurolog din București despre criza din spital: „Nu avem materiale pentru pacienții cu anevrism. Sunt liste de așteptare”
MONDEN
Mona Segall a vorbit despre concurentii de la Asia Express 2026. FOTO/ Antena 1/ Facebook
12:46
Anunțul făcut de Mona Segall despre „Asia Express” 2026. Ce au pățit echipele aflate în competiție. „Au suportat lucruri grele”
Mihai Bobonete si Nadia Comaneci. FOTO/ facebook
11:26
Pe cine ar putea înlocui Nadia Comăneci la „Românii au talent” sezonul 17. Nimeni nu se aștepta la asta. Mihai Bobonete a făcut primele declarații
POLITIC
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Traian Băsescu, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: „Nu înțelege nimic din economie, va fi un dezastru”. Sursă foto: Arhivă Libertatea.
11 sept.
Condiția pusă de Ilie Bolojan pentru a vota un nou guvern, desființată de Traian Băsescu: „Nu înțelege nimic”
Ultimele știri
13:37
Noi imagini din casa și curtea Andreei Marin. Cum arată gospodăria vedetei toamna aceasta. „Minunata grădină cu miresme, plină de roade”
13:34
În Brașov sunt de peste șase ori mai mulți urși decât ar putea susține pădurile. Sute de apeluri la 112
13:27
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
13:01
Volodimir Zelenski vrea să se întâlnească cu Vladimir Putin, la Miami: „Nu contează ce-i voi spune, ce-mi va spune”
TRENDING
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Dosarul exploziei de la Crevedia, blocat la Judecătoria Răcari. Motivul pentru care procesul n-a depășit faza citațiilor, la trei ani de la tragedie
apă minerală
12:08
În cât timp se strică apa minerală din sticla desfăcută și cât timp rămâne potabilă
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Un poștaș îmbrăcat în uniforma serviciului poștal francez „La Poste” distribuie corespondența în Vernon, în nord-vestul Franței, pe 11 septembrie 2026
10:45
Un poștaș a dus toate scrisorile pe care trebuia să le livreze într-o pădure, în Franța
Mâini, carduri de credit, prieteni într-o cafenea, efectuând o plată sau o tranzacție bancară la un terminal POS.
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
Ladă cu legume proaspăt culese, cartofi,morcovi, sfeclă
10:00
Legume de sezon: rețete simple bazate pe ce găsim la piață în fiecare anotimp
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
panouri solare
11:42
Ministerul Energiei lansează un fond de 500 de milioane de euro pentru primării, spitale și școli. Bani nerambursabili pentru panouri solare
Imaginea prezintă o ploaie torențială densă căzând peste mașini într-o parcare mărginită de copaci.
11:01
ANM anunță vreme severă, cu ploi torențiale, grindină și rafale de până la 70 km/h. Lista zonelor sub cod galben
Croitoria a fost marea dragoste a lui Constantin Alexandru. Imagine generată cu inteligența artificială
ReportajExclusiv
10:00
O viață cusută cu ață, răbdare și amintiri. Povestea fascinantă a croitorului care muncește de la 15 ani: „Lumea era elegantă pe vremuri”
Pahar cu apă de la robinet.
08:43
Cât costă apa și canalizarea în România: de la 10 la peste 23 lei/mc, unde e cel mai ieftin
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate