Curtea de Apel București a decis, miercuri, ca Laura Codruța Kovesi să primească de la CSM gradul profesional maxim.
Decizia poate fi atacată de CSM cu recurs. Dacă magistrații vor utiliza această cale de atac, dosarul va ajunge la Înalta Curte, care va tranșa definitiv această dispută, a notat Digi24.
Kovesi a cerut să-i fie acordat acest grad maxim, fără examen, pentru că a condus vreme de 10 ani Parchetul General şi DNA. CSM s-a opus, în noiembrie 2018, înaintării în grad a fostei șefe de la DNA. Membrii CSM au invocat o lege conform căreia magistraţii pot înainta în grad doar prin concurs.Fosta șefă DNA a atacat decizia, iar judecătorii i-au dat dreptate.În momentul de faţă, fosta şefă a DNA are gradul de procuror la Parchetul de pe Lângă Tribunal şi îşi dorea să avanseze la gradul specific Parchetului General, acolo unde a fost delegată de Augustin Lazăr în iulie 2018, după ce a fost revocată de la conducerea DNA.În lipsa gradului profesional necesar pentru Parchetul General, Kovesi poate fi mutată la o unitate de Parchet inferioară.