Libertatea: Consuelo, în ultima vreme, s-a tot vehiculat că ai fi însărcinată. Este adevărat?
Consuelo Mutu: Nu ştiu de ce s-a scris aşa ceva. Încă nu sunt gravidă!
Dar îţi mai doreşti copii?
Da, eu şi Adrian ne mai dorim cel puţin un copil, însă eu aş vrea să fie băiat, pentru că Adriana şi Maya sunt «fetele lui tata». El îl are pe Mario, dar ar fi încântat să mai aibă un fecior.
Ce înseamnă familia pentru tine?
Este nucleul, subiectul şi baza tuturor lucrurilor în viaţă. Este punctul de plecare şi cel de sosire, sprijinul şi forţa, iubirea mea.
Îi displace că nu au deloc intimitate
Unica: Este greu să fii soţie de fotbalist? Acest lucru presupune sacrificii din partea ta?
Consuelo Mutu: Viaţa de fotbalist presupune multe deplasări, multe cantonamente, iar timpul pentru viaţa personală este limitat. Practic, nu dispunem de nici un sfârşit de săptămână pentru a face o mică vacanţă împreună. Dar această carieră este scurtă şi vom avea tot timpul din lume să plecăm unde vrem. Ceea ce îmi displace este faptul că nu mai avem intimitate, suntem urmăriţi pretutindeni şi în tot ceea ce facem.
Cum reuşeşti să te împarţi între munca de ministru la Vatican şi rolul de mamă?
Aşa cum reuşesc şi celelalte mame din lume! Doar o mamă se poate împărţi în zeci de părţi pentru a face faţă tuturor treburilor zilnice, după care să aibă energia de a se trezi noaptea, atunci când copilul cere lapte…
Tablou de familie pentru Unica
Unica a reuşit o premieră jurnalistică pentru ultimii ani. Cea mai importantă revistă glossy din România, care apare azi pe piaţă, le-a făcut cadou cititorilor un număr cu totul şi cu totul special, intrând în universul familiei Mutu.
Îl puteţi admira pe noul Adrian, ce va împlini pe 8 ianuarie vârsta de 32 de ani. Fotbalistul, care a vorbit cu revista Unica, s-a recuperat mental şi psihic avându- le alături pe Consuelo şi pe fiicele lor, Adriana Lea (4 ani) şi Maya Maria Vega (2 ani). “Nu mor caii când vor câinii”, e deviza atacantului de la Fiorentina, devenit şi mai puternic după un sezon de suferinţă. În afara unor imagini cu totul şi cu totul deosebite, unicat, pentru a păstra tonul, realizate la înaltă ţinută de un studio foto profesional, aflaţi din material că Universitatea Craiova a fost “prima dragoste” a “Briliantului”, descoperiţi care a fost primul salariu “adevărat” al fotbalistului şi redescoperiţi iubirile adolescentine ale jucătorului Fiorentinei, reţineţi chimia dintre Adrian şi Consuelo, care i-a făcut să treacă peste orice discuţie, unde le place să se relaxeze, ce afaceri au şi cum au grijă de micuţele lor.
Fotografii: Suna Photography / Unica