O echipă mixtă, formată din procurori, poliţişti criminalişti şi specialişti de la INSEMEX Petroşani, a reluat sâmbătă dimineață cercetările la faţa locului în cazul incendiului izbucnit vineri la un pavilion al Institutului Matei Balş, unde au murit cinci oameni, a scris Agerpres.
De asemenea, la Poliţia Capitalei vor fi audiate mai multe cadre medicale ale spitalului.
Cinci persoane au fost audiate aseară în acest caz, a anunţat Marian Mihoci, adjunctul Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei, care a precizat că este vorba despre patru infirmiere şi un instalator, a scris și news.ro.
Procurorul Alexandru Anghel de la Parchetul Tribunalului Bucureşti a declarat că izbucnirea focului pare să fi fost urmată de explozii ale unor tuburi de oxigen. „În cursul zilei de mâine (n.red. - astăzi, 30 ianuarie) vor avea loc necropsiile”, a precizat procurorul.
Anghel a menționat că au fost ridicate imaginile de pe camerele de supraveghere, care vor fi analizate, însă aceste camere nu există în saloane sau pe holurile Spitalului Matei Balș.