Ministrul Justiţiei a confirmat, pentru Agerpres, că a cerut efectuarea de verificări în toate unităţile de detenţie prin care a trecut fostul judecător.

Stan Mustaţă, condamnat la o pedeapsă de opt ani şi jumătate pentru luare de mită, a murit, miercuri, la Spitalul „Carol Davila”, din cauza unui infarct miocardic.

„În data de 8 august 2018, în jurul orei 22,00, s-a înregistrat decesul unei persoane custodiate de Penitenciarul Bucureşti – Jilava care se afla internată într-o reţea sanitară publică. Conform procedurilor legale, au fost dispuse următoarele măsuri anunţarea familiei persoanei decedate, informarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate şi urmează a fi sesizate organele competente pentru cercetarea cauzelor şi împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului. Precizăm că persoana custodiată era înregistrată în evidenţa unităţii penitenciare cu afecţiuni medicale cronice. De asemenea, la nivelul administraţiei locului de deţinere a fost demarată o anchetă internă”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal de moarte suspectă, în urma unei sesizări primite de la Spitalul Militar „Carol Davila”.

Citește și:

       
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
PARTENERI - GSP.RO
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
BOMBĂ! Ce se întâmplă cu pandemia de covid-19 din ianuarie 2022. Streinu-Cercel face anunțul momentului
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce se întâmplă cu pandemia de covid-19 din ianuarie 2022. Streinu-Cercel face anunțul momentului
Torturat de părinți până aproape de moarte, un băiețel a reușit să schimbe legea în Marea Britanie: "Am plâns în hohote când l-am întâlnit prima dată"
Observatornews.ro
Torturat de părinți până aproape de moarte, un băiețel a reușit să schimbe legea în Marea Britanie: "Am plâns în hohote când l-am întâlnit prima dată"
Horoscop 3 decembrie 2021. Capricornii ar vrea să asiste neutru la disputele unor apropiați, dar e greu să reziste
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2021. Capricornii ar vrea să asiste neutru la disputele unor apropiați, dar e greu să reziste
Toate țările trebuie să se pregătească pentru valul de infectări cu Omicron. Anunțul făcut de OMS
Știrileprotv.ro
Toate țările trebuie să se pregătească pentru valul de infectări cu Omicron. Anunțul făcut de OMS
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Tips & tricks de la editorii ELLE ca să-ți alegi cele mai cool piese de sezon
PUBLICITATE
Tips & tricks de la editorii ELLE ca să-ți alegi cele mai cool piese de sezon