Consilierul Casei Albe în lupta împotriva COVID-19, Anthony Fauci, a precizat că este „foarte probabil” ca la începutul anului 2022 să fie vaccinați împotriva coronavirusului copiii americani în vârstă de până la 12 ani, relatează News.ro, care citează agenția AFP.
Imunologul Anthony Fauci a declarat, duminică, la NBC că sunt lansate studii în vederea unei reduceri „treptate”, în tranșe, a vârstei de vaccinare anti-COVID-19.
Asta în condițiile în care, în acest moment, doar persoanele peste 16 ani pot fi imunizate cu cele trei vaccinuri autorizate în Statele Unite: Pfizer-BioNTech, Moderna şi Johnson&Johnson.
Nu vrei să te treci dintr-odată de la 12 la şase luni. Începi să cobori de la 12 ani la 9 ani, apoi de la nouă la 6 ani, de la 6 ani la 2 aniAnthony Fauci:
Imunologul a preconizat că minorii în vârstă de peste 12 ani urmează să fie imunizaţi cel mai devreme către sfârşitul anului, „dar foarte probabil, în primul trimestru din 2022”.
În schimb, liceeni ar urma să fie vaccinaţi încă din „această toamnă”.
„Nu sunt sigur că se va întâmpla chiar în ziua începerii anului şcolar, dar cam pe acolo”, a apreciat Anthony Fauci.
În Statele Unite vaccinarea copiilor este un subiect fundamental, pentru că ar putea uşura povara unor milioane de părinţi ai căror copii continuă să urmeze o educaţie la distanţă.
FOTO: EPA