Ajutor pentru familiile sărmane cu zece copii, care împart o casă dărăpănată. Alex are acum adidași, nu mai joacă fotbal în gumari

Comentează
Arhiva foto

Povestea celor două familii sărmane dintr-o comună din Giurgiu care au împreună 10 copii și despre care a scris Libertatea în urmă cu aproape trei săptămâni nu a rămas fără ecou. O parte dintre cei care au citit reportajul au sărit în sprijinul lor sau au promis că le vor da o mână de ajutor. Dacă primarul din localitate se ține de promisiune și le dă un teren, un bucureștean i-a promis uneia dintre cele două familii că le dă o casă.

O vreme, pisicile cu nume de om din locuinţa familiilor Niţă şi Marin, din Bucşani, Giurgiu, vor primi mai puţină atenţie. Iar mamele, Elena şi Ionela, vor trebui să strige de două ori după Eugen, să ducă porumbul la găini. Sau după Alex, să verifice dacă purceii au paie curate.

Cei zece copii care locuiesc în casa veche din marginea satului au o nouă ocupaţie: să rezolve puzzle-uri şi să pieptene păpuşi adevărate.

Curtea familiilor Niţă şi Marin e şi loc de joacă

După ce situaţia familiilor care locuiesc în două camere şi-un holişor a fost prezentată de Libertatea, mai mulţi cititori s-au oferit să ajute.

„M-au sunat oameni. Un domn chiar a venit până la noi, de la Bucureşti, ne-a adus alimente. Ne-a promis că, dacă primăria din comună ne dă teren, ne ridică el casa”, povesteşte Elena Marin. Deocamdată, Primăria Bucşani n-a făcut asta, deși promisiuni pe această temă au existat.

Păpuși pe săturate

Voluntarii de la Banca de Haine din Bucureşti au sortat şi au împachetat pentru cei zece copii haine, jucării, cărţi şi încălţăminte.

Desfăcând pachetele, Elena răsuflă uşurată când vede că adidaşii îi vin lui Alex. Puştiul de 14 ani are cu ce merge şi la şcoală, şi la fotbal, pe islaz. Nu mai trebuie să alerge în gumari. Mama se bucură şi de hainele de ieşit în lume, şi de hainele de purtat la joacă. Le găseşte repede loc în şifonierul familiei.

Maria, Andrei şi Cătălin studiază darurile primite

Copiii trec lejer peste probatul hainelor şi ghetelor. Îi interesează mai mult jocurile, jucăriile, cărţile şi alte minunăţii din cutiile Băncii de Haine. Până acum, aveau câteva pluşuri, o figurină de plastic şi pe Cangurul Ilie, pisoiul dresat să stea în două labe.

Cu mărgele şi pălărie, Diana sortează jucăriile de pluş

Fetiţele îşi împart păpuşile, care sunt de toate mărimile, cu rochii de prinţesă sau fără, cu pantofi sau fără, cu păr albastru, auriu, roşu sau fără. Şiragurile de mărgele sunt şi ele împărţite şi probate. Fleacuri şi flecuşteţe. Nimicuri, da. Dar reţeta fericirii e, dintotdeauna, pe bază de nimicuri.

Cealaltă Cruella

Diana cea mică testează şi o pereche de ochelari de soare pentru copii. Lui Gabriel, mezinul familiei Niţă, pe care unchiul Paul îl leagănă să adoarmă, i-au fost rezervate jucăriile de pluş.

Maria, Cătălin, Mădălina şi Delia se amuză de asemănarea dintre Cruella şi câinele lor

Răsfoind una dintre cărţile cu poveşti, Mădălina descoperă, spre hazul tuturor, imaginea Cruellei, „cea mai rea femeie, care purta blană de pui de căţel”. Cruella e şi numele căţeluşei lor, care e albă, cu un smoc negru în frunte, de unde asemănarea.

Voluntarii de la Banca de Haine vor să trimită şi alte pachete la Bucşani. Cătălin, puştiul cu talent la desen din familia Niţă, le-a transmis că şi-ar dori şi puzzle-uri mai mari, mai complicate. Pe cele primite le-a rezolvat deja, într-o singură seară.

Cătălin, pasionat de desen, admiră ilustraţiile unei cărţi cu poveşti

„Ştiu că pare devreme, n-am împlinit nici un an de la înfiinţare, dar avem planuri mari. Pe lângă partea cu hainele, ne vom ocupa şi de proiecte pe educaţie şi pe igienă. Vrem să facem bine pe termen lung şi să răspundem nevoilor pe care le-am descoperit în teren”, spune Cristi Lungu, unul dintre fondatorii Băncii de Haine.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
MONDEN
Duel Belinda Liu vs Alex Mercea la MasterChef 2026
15:17
Cine sunt Belinda Liu și Alexandru Mercea, „Șorțurile de aur” de la „MasterChef” 2026. Ce se întâmplă în ediția din această seară
Mirela Zeța. foto: Cătălin Opritescu (Lightaholic)
ExclusivInterviu
15:13
Mirela Zeța, dezvăluiri fără perdea despre trădare și minciună: „Dacă aș afla asta la propria nuntă, l-aș închide într-o cameră”
POLITIC
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Ultimele știri
Analiză
15:35
Analiză Imobiliare.ro: Cu cât închiriezi un apartament la începutul toamnei? Cartierele cu cele mai accesibile prețuri
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală