Copilul care a fost ucis avea 5 ani, un băiat în vârstă de 13 ani fiind suspectat că a tras accidental în timp ce mânuia o armă de foc, au precizat reprezentanții Poliției, potrivit AFP, citată de Agerpres. Totul s-a întâmplat sâmbătă, într-o casă din apropierea orașului Minneapolis, în statul american Minnesota.
Adolescentul în vârstă de 13 ani a fost arestat și se află într-un centru pentru minori.
„Alţi câţiva minori au fost prezenţi” la locul incidentului, unde „încercau să filmeze un videoclip pentru reţelele sociale”, a transmis Poliția printr-un comunicat.
Cel puțin 35 de persoane au murit joi, în incidente cu arme de foc, în Statele Unite, când a fost sărbătorită Ziua Recunoștinței.
Un incident similar celui de sâmbătă a avut loc într-o suburbie a oraşului Atlanta, unde o fetiță de în vârstă de 5 ani a murit după ce a declanşat accidental o armă lăsată pe un scaun, conform declarațiilor familiei, citate de Fox News. Poliția a precizat însă că un alt copil, în vârstă de 3 ani, a tras accidental cu arma.
Potrivit datelor Gun violence Archives, de la începutul acestui an, peste 40.000 de persoane au murit împuşcate în SUA, printre care și 274 de copii mai mici de 12 ani.