Corespondență din Georgia. Cum își trăiesc iubirea în exil un rus și o ucraineancă: „Războiul ne-a unit și mai mult”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„După război, nu o să ne mai putem întoarce nici în Rusia, nici în Ucraina”, spune Oksana, o ucraineancă stabilită recent în Georgia, alături de soțul ei rus. Jurnaliștii Libertatea au vorbit cu cei doi tineri într-o cafenea din Tbilisi despre viața lor împinsă peste granițe de un război pe care niciunul dintre ei nu l-a crezut posibil în secolul XXI.
Cuprins:
- S-au hotărât în stația de autobuz unde se vor stabili
- „Am simțit multă ură și durere”
- „Condamn regimul Putin și guvernul rus”
- Tatăl ei a rămas în Bucha: „Sunt mândră de el”
- „Îmi lipsește foarte mult pianul de acasă”
- „Speranțe – un cuvânt atât de mare”
- „Solidaritatea e o mărturie că nu toți am luat-o razna”
Oksana Slipchenko și Serghei Skudin sunt nomazi. De trei ani, de când formează un cuplu, și-au trăit povestea de iubire prin tot estul Europei, din Serbia până în Rusia. Din 2 martie, s-au stabilit în Tbilisi și încearcă să-și construiască aici un viitor împreună.
Oksana e ucraineancă, iar Serghei este rus. Războiul i-a forțat să-și aleagă o altă țară decât cele în care s-au născut. Însă relația lor nu a fost zdruncinată de invazia rusă a Ucrainei, din 24 februarie. Dimpotrivă, spune tânăra în vârstă de 29 de ani:
Cred că războiul ne-a unit și mai mult. Când doi oameni se iubesc, situațiile grele devin un liant care îi apropie și-i determină să se sprijine și mai mult.Oksana:
Tinerii încearcă să-și ducă mai departe relația, în ciuda conflictului, a fobiei și a urii care s-au născut între cele două nații. „Ne-am îndrăgostit. Nu pot să trăiesc fără el”, aceasta e cea mai simplă explicație pe care o dă Oksana pentru curajul lor de a pleca singuri, dar împreună, în lume.
S-au hotărât în stația de autobuz unde se vor stabili
S-au întâlnit pentru prima dată în Belarus, în urmă cu trei ani, la o petrecere de Revelion. Oksana venise din Kiev. Serghei, din Rostov-pe-Don, oraș rusesc aflat la 56 de kilometri de Marea Azov.
În Kiev, Oksana a lucrat timp de zece ani ca pianistă și concertmaistru, la Universitatea de Stat. Din cauza pandemiei, tânăra și-a pierdut locul de muncă. Atunci a știut că nu mai e nimic care să o țină în Ucraina.
S-a căsătorit cu Serghei în vara lui 2020, într-o ceremonie restrânsă, la Kiev. Apoi și-a făcut bagajele și s-a mutat în Rusia. „Am pierdut ce iubeam să fac acolo, așa că am hotărât să o iau de la capăt, alături de Serghei”. Au trăit liniștiți în Rusia șase luni, până pe 24 februarie.
Când a izbucnit războiul, au fost nevoiți să răspundă la cea mai grea întrebare: acum încotro? „Nu puteam merge acasă. Pentru a ajunge la Kiev trebuia să trecem prin estul Ucrainei, prin zona de război. Dar am înțeles că nici în Rusia nu mai puteam trăi. Chiar în stația de autobuz am hotărât să venim în Georgia”, povestește Oksana.
„Am simțit multă ură și durere”
Oksana mărturisește că îi este greu să vorbească despre situația în care se află acum Ucraina. Se afla pe teritoriu rus când a aflat că țara ei a fost atacată. Nu și-a imaginat că un război de o asemenea amploare mai poate avea loc în Europa anului 2022. Știrea a venit ca un șoc.
„La început m-a copleșit sentimentul de neputință. Am simțit multă ură și durere. Pur și simplu, simțeam că nu pot face nimic util, nu pot spune nimic. Încă nu pot să vorbesc despre război. E foarte greu pentru mine și nu-mi pot da seama cum s-a putut întâmpla o asemenea barbarie.”
Nici măcar pe rețelele sociale nu poate să se implice în discuții despre război, spune tânăra. Singurul mesaj pe care l-a publicat a fost în a treia zi de la izbucnirea conflictului. „Te urăsc, Rusia! La naiba cu ambițiile tale imperiale, cu istoria ta sângeroasă! Dacă se ridică toate popoarele cărora le-ai invadat teritoriul, pe care le-ai înăbușit cu violență, tot Caucazul, tot Orientul Îndepărtat, toată Siberia, atunci nu vei rămâne decât o amintire dezgustătoare în paginile istoriei pătate de sânge și lacrimi”, a scris Oksana.
Blestemată să fii tu, superputere care își ține cetățenii în frică și naște tirani! Într-o zi va veni și ceasul tău de răzbunare.Oksana:
„Condamn regimul Putin și guvernul rus”
„Nu mi-a venit să cred că se întâmplă așa ceva. Câteva zile am trăit cu senzația că războiul este un coșmar teribil și așteptam să mă trezesc”, mărturisește Serghei. Revolta față de regimul politic din țara lui s-a amestecat cu sentimentul de neputință care îl năpădea când își privea partenera îngrijorată de veștile venite de acasă. „M-am simțit groaznic. Condamn regimul Putin și guvernul rus. Nu sunt de acord cu nimic din ce fac.”
Dar Serghei nu este un visător. Recunoaște deschis că nu are mari speranțe că lucrurile se vor schimba în țara lui. „A existat o opoziție puternică în Rusia, dar a fost distrusă aproape în întregime. Încă sunt oameni care îl contestă pe Putin, care condamnă războiul și critică guvernul. Dar oamenii ăștia sunt considerați «dușmani ai poporului» și trăiesc clipă de clipă cu spaima că vor fi închiși sau mai rău.”
Majoritatea prietenilor mei nu sprijină regimul lui Putin. Unii vor să plece din Rusia, alții încă se gândesc dacă mai pot trăi acolo, dacă merită să facă acest compromis. Din păcate, comunitatea celor care se opun nu e prea mare.Serghei:
Tatăl ei a rămas în Bucha: „Sunt mândră de el”
Oksana nu a văzut cu ochii ei războiul. Dar a simțit toată frica și neliniștea pe care armata rusă le-a provocat poporului ucrainean. Părinții ei locuiesc în micul oraș Nemișaieve, din raionul Bucha, la doar 38 de kilometri de Kiev.
<strong>Cu o populație de 7.800 de locuitori, orășelul Nemișaieve a fost bombardat fără încetare de la începutul războiului. Pe 28 februarie, a fost întreruptă furnizarea de apă, electricitate și căldură, iar pe 9 martie a fost oprit și gazul, arată </strong><a href="https://reliefweb.int/report/ukraine/ukraine-humanitarian-impact-situation-report-300-pm-eet-10-march-2022" target="_blank" rel="noreferrer noopener"><strong>Biroul Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare</strong></a><strong>.</strong>
Mama Oksanei a reușit să plece din zona Kievului și să se alăture cuplului, în capitala Georgiei, la sfârșitul lunii martie. „A fost un drum groaznic și extrem de lung până la Tbilisi. Dar mă liniștește gândul că este aici cu mine. Și ea este foarte fericită că a scăpat. Însă tata n-a vrut să-și părăsească pământurile și casa. A rămas acolo”, spune fata.
În timpul ostilităților, ultima convorbire telefonică pe care Oksana a avut-o cu tatăl ei a fost pe 1 martie. Din cauza condițiilor din Nemișaieve, acesta nu putea nici măcar să-și încarce telefonul mobil. Atunci, tatăl i-a spus că armata rusă a ocupat orașul și locuitorii trăiesc ca niște ostatici. „Mi-a spus că satul era ocupat de armata rusă și că oamenii n-aveau mâncare, căldură, electricitate și se auzeau împușcături neîncetat, peste tot.”
După o lună și jumătate, Oksana a reușit să ia din nou legătura cu tatăl ei pe 12 aprilie, Bucha și nordul Kievului fiind eliberate de armata rusă. „Nu vrea nici acum să părăsească Ucraina. Își iubește pământul și va rămâne acasă până la sfârșitul vieții lui. Deși îmi fac griji pentru siguranța lui, sunt mândră de el”, spune tânăra.
„În Bucha, totul este la pământ acum. Sper ca soldații ruși să nu se mai întoarcă acolo și ca orașul să se poată reconstrui”, adaugă Oksana.
„Îmi lipsește foarte mult pianul de acasă”
Oksana și Serghei locuiesc într-un apartament micuț, aproape de centrul orașului Tbilisi. Deși sunt în siguranță în Georgia, încă se simt în derivă.
„Pentru mine este mai ușor”, spune Serghei. „Sunt de profesie arheolog, deci sunt obișnuit să locuiesc perioade lungi departe de casă și de familie. Sunt un nomad prin natura meseriei. În Georgia am fost deja de peste zece ori, iubesc această țară. Sunt și fotograf freelancer și am în continuare proiecte”, continuă el.
Pe umerii Oksanei apasă greu faptul că nu a reușit încă să-și găsească un loc de muncă stabil, dar și gândul că îi va fi foarte greu să facă ceea ce iubește cel mai mult: să cânte la pian.
Îmi lipsește foarte mult pianul de acasă, mi-e dor să cânt. Încerc să găsesc elevi pe care să-i învăț să cânte la pian, dar nu e ușor, pentru că eu nu vorbesc limba georgiană, iar localnicii nu prea vorbesc engleza. Poate voi reuși să mă angajez ca pianistă într-un pub.Oksana:
Până atunci însă, Oksana își canalizează tot timpul și energia pentru a organiza, alături de o prietenă refugiată, un concert caritabil, în sprijinul Ucrainei. Evenimentul, intitulat „Cu Ucraina în inimă”, va avea loc vineri, 15 aprilie, la un bar cochet din centrul orașului Tbilisi.
„Speranțe – un cuvânt atât de mare”
Pentru Oksana și Serghei, Tbilisi a devenit locul în care își proiectează toate planurile de viitor. Și în cazul în care războiul se va încheia curând, nu văd cum ar putea să-și trăiască împreună viața în Ucraina sau în Rusia. S-a deschis o prăpastie prea mare între cele două națiuni, crede tânăra.
Nu mai vrem să ne întoarcem în Rusia nici după război. Și nu cred că va fi posibil nici să locuim în Ucraina împreună. Cu siguranță vom merge la Bucha și în Kiev pentru a ne vizita rudele și prietenii, dar nimic mai mult. Oksana:
După o scurtă pauză de gândire, Oksana adaugă: „Știți, el e rus, iar poporul nostru a acumulat multă furie împotriva Rusiei”. „Și e firesc să fie așa”, intervine Serghei cu o confirmare ca să o aline.
Oksana se declară o persoană realistă. Și-a pierdut optimismul privind imaginile cu Ucraina în ruine. „Speranțe? E un cuvânt atât de mare! Eu sper doar ca războiul să se încheie cât mai repede, dar va fi foarte greu și după. Economia va fi la pământ, iar infrastructura e complet distrusă. Va dura mult să reconstruim tot ce am pierdut.
Mulți oameni au părăsit Ucraina și nu știu dacă se vor mai întoarce, pentru că n-au la ce. Oamenii își doresc o viață normală și liniștită și nu-i poți condamna pentru asta”, spune ea.
„Solidaritatea e o mărturie că nu toți am luat-o razna”
Singurul lucru care o mai animă pe Oksana este solidaritatea pe care au arătat-o alte țări în sprijinirea ucrainenilor fugiți din calea războiului. „Îmi dă speranță când văd că oamenii sunt atât de buni unii cu ceilalți. Imaginile pe care le-am văzut la granițe îmi dau încredere că nu suntem pierduți. Deși există oameni nebuni și agresivi, solidaritatea cu poporul ucrainean e o mărturie a faptului că nu toți am luat-o razna, nu toți ne-am abandonat umanitatea.”
Poate chiar mai există un viitor pentru noi, ca și civilizație. Poate vom putea reconstrui și o vom putea lua de la capăt. A avea un război în secolul XXI e ceva nebunesc și totuși se întâmplă. Sper că toți vom învăța ceva din această tragedie.Oksana Slipchenko:
![Război pe salarii la Antena 1! Cât primește Irina Fodor la Asia Express și ce scrie în contractul secret al lui Radu Vâlcan [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/XyXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL3RRZ0Jkb1Z2dnhxZmNPMm9uRmpJbmpKczhCN0ttVFR5OUxFS2pWaFUuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/Ldyk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2E2OWFNRk9WcHd0TUJLZEs1UWtzbm9DVE9zdW9Tb0V5MDZIdUowWGQuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
