EXCLUSIV | Corespondență din Paris de la Oana Moisil: ”Aici arde Notre-Dame! Pe tot coridorul de la etajul meu miroase tare a ars”

Comentează
Arhiva foto

O parte din catedrala Notre-Dame din Paris s-a mistuit în seara aceasta sub privirile neputincioase a mii de oameni. Focul a început în jurul orei 19:00 și a cuprins tot acoperișul, dar și o mare parte din spatele clădirii. Toată zona a fost securizată de forțele de ordine, iar președintele Franței a venit și el în Saint-Michel, unde se află Notre-Dame.

E 18:55 și miroase a fum. Ies pe fereastra camerei mele, cea care dă spre Sena, să înțeleg de unde vine. Văd mulți oameni opriți pe podul Saint-Michel - podul leagă cartierul latin de Île de la Cité, adică cea mai mare insulă din Paris, pe care se află și Notre-Dame.

Mă duc la celălalt geam - vai! Arde Notre-Dame? Pot să văd un moț din acoperișul catedralei și mult fum verde, galben și cenușiu care se ridică din spatele lui. E foarte des, opac și pare foarte toxic. Pe tot coridorul de la etajul meu miroase tare a ars.

Cobor în bulevardul din fața blocului și dau într-un puhoi de fețe șocate, întoarse spre fum. Când ajung în mijlocul podului, parcă văd un episod din apocalipsă. Chiar arde Notre-Dame.

Un bărbat îi repetă cuiva la telefon, panicat, la ce grozăvie e martor. Oamenii care de obicei se plimbă zâmbind pe aici și își fac poze cu catedrala în spate acum stau ca statuile și privesc triști.

Cel mai vizitat monument istoric din Paris e în flăcări la câțiva metri de mine și eu nu pot face nimic.

Mă apropii de granița de folie alb cu roșu care izolează locul incendiului și mă simt tot mai mică.

Uriașa gotică despre care Victor Hugo a scris o carte salvatoare arde tot mai tare; acum nicio carte n-ar salva-o. Se intervine din toate părțile. Elicoptere după elicoptere trec pe deasupra catedralei, pompierii dau cu apă de la picioarele clădirii, dar vântul le bate în ciudă și răspândește focul.

Aici au scris Ernest Hemingway sau Eugen Ionesco

Oamenii vorbesc toți despre ce-o fi stârnit flăcările, nimeni nu știe încă. Se verifică știri și postări pe facebook, dar nu se știe de ce un foc uriaș, mai verde și mai galben decât orice foc am văzut vreodată, a acoperit cerul din mijlocul Parisului.

Apusul e dureros de frumos, soarele se vede perfect rotund și e roșu înnegrit. Fumul urcă spre vest și se pierde aproape de Pont Neuf, următorul pod de aici spre Muzeul Louvre. Suntem într-una din cele mai vechi și importante părți din Paris. Aici sunt Palatul de Justiție, Prefectura Poliției, Curtea Comercială, aici sunt baruri în care au scris Ernest Hemingway sau Eugen Ionesco, aici arde Notre-Dame.

Nu e panică, dar nici prea liniștiți nu sunt oamenii. Toate bucățelele de acoperiș ars pe care vântul le duce din foc și le aruncă peste noi ne cad prin păr sau prin gulere. Mie îmi intră una în ochi și sper să nu fie prea toxică, că încă nu am asigurare medicală în Franța.

„Arde Notre-Dame?!”

Așa se miră o femeie ajunsă mai târziu în zona catedralei, care nu a mai avut acces pe pod, după ce poliția a mutat sutele de oameni pe malurile Senei, cât mai departe de foc. Femeii nu îi vine să creadă că arde cea mai bogată de istorie clădire din Paris. Mă întreabă cum se zice în engleză la piele de găină. „Goose bumps”, îi zic. „Da, așa simt”, zice.

„Eu sunt ghid turistic, nu pot să cred că arde”, spune un tânăr cu accent spaniol. Se uită cu mâinile-n sân spre flăcări și, la fel ca toți martorii dezastrului, se simte neputincios. Sunt unii aici care n-au apucat încă să intre în catedrală și se plâng că n-o să mai apuce. De apucat, o să apuce, pentru că focul n-a distrus de tot clădirea, însă va avea nevoie de o serioasă reabilitare. Cel puțin acestea sunt informațiile proaspete, ale primelor ore.

Construcția catedralei Notre-Dame a durat 200 de ani și a fost finalizată în 1345. N-a fost doar un monument foarte apreciat de atunci. Pentru o bună perioadă, parizienii nu au mai dat doi bani pe ea, la fel ca pe toată arhitectura gotică.

Abia când Victor Hugo a publicat „Cocoșatul de la Notre-Dame”, francezii și-au adus aminte de valoarea artei gotice și s-au apucat să renoveze catedrala.

Cât va dura această reabilitare și ce pagube s-au produs, rămâne de văzut.

La ora franțuzească 22:00, în camera mea care se află cam la același etaj cu acoperișul ars al catedralei, miroase încă a fum. Cerul e acum aproape negru de noapte, dar luminat de oraș. Podul Saint-Michel e gol de oameni și cam la fel e toată Île de la Cité. Insula s-a închis cu cordoane de jandarmi și polițiști. La fiecare cap de pod, mii de oameni stau înghesuiți,  în grupuri compacte de câteva sute, cât mai aproape de priveliștea catedralei.

Unii au îngenunchiat, cântă melodii religioase sau se roagă - duminica viitoare, francezii catolici vor sărbători Paștele.

Eu voi sărbători Paștele cum n-am mai făcut-o, pe insula acum închisă din cauza incendiului. Am noroc să stau aici, însă uite că și pe cea mai mare insulă de pe Sena se întâmplă tragedii.

Mă gândesc la România și la cum nu știe ea să își repare clădirile vechi, ca să prevină tragedii.

La Bucureștiul cu risc de prăbușire la un cutremur mai mare. La banii care se duc pe podoabe urbane în loc să dea jos bulinele roșii de pe clădiri.

Însă deocamdată locuiesc la etajul șapte în Paris și încerc să înțeleg ce înseamnă să trăiești departe de toate cele de acasă, cu părticele de istorie arsă înfipte de vânt în păr.

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!