Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a confirmat pentru g4media că vineri va fi o ședință la sediul Primăriei Generale, cu reprezentanții complexelor comerciale și supermarketurilor.

Astfel, una dintre principalele teme va fi cea a coșurilor de mână din supermarket, care pot fi o sursă de infectare cu COVID. În județul Argeș acestea au fost interzise, iar în supermarketuri au fost montate mai multe dispensere cu dezinfectant.

Fără carantină în Capitală

Prefectul a spus miercuri, în emisiunea Adriana Nedelea LA FIX, că, în acest moment, nu se pune problema instituirii carantinei în București. Este nevoie doar de respectarea regulilor care au fost impuse pentru combaterea epidemiei.

Conform ultimei informări a autorităților, coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este în creștere în București – 6,77.

Autoritățile din județul Argeș au decis, la sfârșitul lunii noiembrie, să impună supermarketurilor din tot județul să renunțe la coșurile de cumpărături, deoarece acestea ar reprezenta un factor de risc în infectarea cu COVID.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.