Un Craciun al extremelor vine si in Romania. Bucuria comuna tuturor celor 22 de milioane este doar celebrarea Nasterii Domnului. Si speranta intr-un viitor mai putin nelinistitor.
Apoi, doua lumi parca din ce in ce mai departe una de alta. Dramatica resemnarea cu care un pensionar de prin Vaslui ii spunea unui reporter tv ca n-avea ce pune pe masa de Sarbatori, pensia o daduse toata pe facturile la bloc. Asa ca s-a rugat de mai-marii Casei de ajutor reciproc, care i-au aprobat un milion de lei imprumut. Trebuie sa-l dea inapoi intr-un an, dar asa va avea de Craciun si de Anul Nou si altceva decat bors de cartofi cu mamaliga. O sa cumpere un kil de slanina, unul de oase, iar o varza murata i-a promis un vecin. Ba o sa ia si un litru de vin, c-asa-i traditia. Cati asemenea amarati se afla intre granite, nu numai pensionari, ci si lefegii cu salariul minim, cu trei-patru copii carora dintr-o alocatie de mizerie nu le pot darui o jucarie sau o ciocolata? Cati bolnavi asteapta in spitale ca Mos Craciun sa ia chipul ministrului Nicolaescu si sa le aduca medicamente vitale, pe care ei, desi internati, trebuie sa le plateasca si n-au de unde? Cati batrani bolnavi zac in puscarii pentru culpe marunte, in timp ce miliardari cu dosare de un metru cub zburda liberi, iar unor drogati presedintele le-a semnat gratierea, la propunerea ministrului justitiei? Aceasta e acea parte a Romaniei reale, ignorata de puternicii zilei. Inclusiv, sau mai ales, de parlamentari.
Care, dupa un decembrie in care au chiulit pe capete, votand de mantuiala Bugetul si nerupandu-si o zi spre a adopta Legea de infiintare a Agentiei anticoruptie, au si zburat sa-si petreaca, fericiti si bogati pe seama primei categorii, Craciunul lor.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_59de3768a5369e11769ba30f204f16fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_5dd0c6762628664775116d41fe4f1468.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_3c27a1b9115d635f3ea9ac2c84f06e1e.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_f87cc5d6f2eef26fd838017b9eaee7fb.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_c6b58647f6715073519aba0eecec09bd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_1a06775f607d5113b09ce86a59b41c4b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_b8b32f1165b75730409d11ba8ff9c967.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_5dc891e1bede9f1cda563146e5c6c550.jpg)