Ucraina nu a fost avertizată „din nou” în legătură cu lansarea unor rachete balistice rusești, de această dată în cazul atacului combinat masiv din noaptea de duminică spre luni, a acuzat luni preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Cuprins:
„Un nou atac cu rachete balistice ruseşti a avut loc în mai multe valuri în cursul nopţii şi, încă o dată, nu a existat niciun avertisment prealabil din partea partenerilor noştri”, a susţinut președintele ucrainean într-un mesaj publicat pe contul său de X.
Potrivit lui Zelenski, rușii au lansat 16 rachete balistice și au lovit instalații energetice, un spital, o stație de metrou din Kiev și blocuri de locuințe. Cel puțin o persoană a fost ucisă, iar altele opt - rănite, la Kiev, în urma acestui nou atac combinat cu rachete și drone.
Ucraina depinde de informațiile primite din partea SUA pentru a detecta atacurile ruseşti şi a declanşa alerte suficient de devreme pentru a avertiza populaţia să se adăpostească, notează AFP.
Autoritățile de la Kiev au semnalat încă de săptămâna trecută că nu au mai fost avertizate de Statele Unite în legătură cu atacurile rusești pe fondul criticilor tot mai virulente făcute de președintele american Donald Trump la adresa lui Volodimir Zelenski.
Secretarul de stat american Marco Rubio a susținut luni că nu a existat „nicio întrerupere” în schimbul de informaţii cu Kievul și i-a transmis lui Volodimir Zelenski să „se concentreze” asupra „opririi războiului”, deși Rusia este parte agresoare și singura în măsură să-i pună capăt imediat.
Cu toate acestea, Donald Trump l-a acuzat duminică pe Volodimir Zelenski că „nu doreşte să pună capăt” războiului și și-a apărat decizia de a suspenda unele dintre sancțiunile impuse Rusiei.
Șeful statului ucrainean a răspuns luni la această acuzație, afirmând că Ucraina a „salutat favorabil literalmente TOATE încercările partenerilor de a încheia acest război într-un mod demn”.
„Atunci când livrările de rachete pentru apărarea aeriană a Ucrainei sunt blocate, în timp ce Rusia beneficiază de relaxări sau amânări ale sancţiunilor, aceasta reprezintă, din păcate, o negare a realităţii din partea partenerilor noştri”, a spus Zelenski, evitând să menționeze specific numele lui Trump.
Într-un interviu acordat pentru Bloomberg, Volodimir Zelenski l-a acuzat pe Donald Trump că a început să ia măsuri pentru a forța capitularea Ucrainei în fața Rusiei.
„Cred că s-au făcut pași pentru a convinge Ucraina să capituleze. Nu spun că partenerii noștri americani cred că războiul cu Rusia se poate încheia mai repede pe seama Ucrainei. Dar cu asta seamănă”, a spus președintele ucrainean.
Zelenski a semnalat totodată că administrația Trump nu a autorizat livrarea unor interceptoare de rachete balistice care au fost plătite deja.
„Unele dintre livrări au fost autorizate, în timp ce restul nu. Și aceasta nu este o problemă tehnică”, a spus Zelenski, dezvăluind că Ucraina primește doar 12 rachete antibalistice pe lună, în condițiile în care Rusia folosește cam tot atâtea într-un singur atac.
Președintele ucrainean a reamintit că a propus administrației Trump să livreze mai multe rachete antibalistice pentru a opri atacurile asupra rafinăriilor de petrol din Rusia.
„Dar ei vor doar să încetăm să atacăm motorina. Și dacă o atacăm, ne taie accesul la ceva”, a acuzat Zelenski, referindu-se la lipsa avertismentelor înainte de atac și la limitarea programului Starshield, ceea ce face Ucraina vulnerabilă în fața dronelor ruseși și limitează pregătirea unor operațiuni.
Zelenski nu exclude ca Trump să acționeze astfel din rațiuni electorale. „Politica este foarte agresivă în perioada alegerilor. Cred că acum este agonie, dar după alegeri viața va merge mai departe și cred că totul va fi mai calm”, a apreciat Zelenski, exprimându-și speranța că relațiile americano-ucrainene se vor îmbunătăți după alegerile de la jumătatea mandatului, programate pe 3 noiembrie.
Sondajele de opinie arată că Partidul Republican al președintelui Trump riscă să piardă ambele Camere ale Congresului SUA în favoarea Partidului Democrat.