Ieşeanul care şi-a ucis soţia cu un cuţit într-un coafor din oraş, după care a încercat să-şi ia zilele, se află în continuare în stare critică la Spitalul „Sfantul Spiridon”. Bărbatul în vârstă de 41 de ani este internat la secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), conform bzi.ro.
Potrivit doctorilor, din punct de vedere neurologic starea acestuia rămâne una critica, bărbatul fiind în continuare în comă. Medicii spun însă că are şanse de supravieţuire, coma fiind superficializata-
Într-o criză de gelozie, Vasile Olaru, în vârstă de 41 de ani, a intrat sâmbătă în coaforul unde lucra soţia sa şi a înjunghiat-o mortal, după care a încercat să-şi ia zilele. Atacul vine la mai bine de un an şi 10 luni după ce, în Bucureşti a avut loc o crimă asemănătoare. Turbat de furie, în martie 2012, un bărbat a intrat în coaforul de la Perla, unde lucra soţia sa, şi a deschis focul asupra ei şi asupra altor câteva persoane. Soţia lui şi casiera salonului au murit, iar alte şase persoane au fost rănite. La scurt timp după trahedie au ieşit la iveală detalii halucinante: au existat plângeri împotriva atacatorului, acesta fusese internat la psihiatrie, însă nimeni nu a luat nici o măsură. Ba mai mult, bărbatul, şofer în cadrul MApN, avea şi permis de port-armă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.