O crimă a fost rezolvată după mai bine de trei decenii. Cinci bărbați au fost arestați, în luna octonbrie, pentru moartea unui bărbat de culoare din statul american Georgia. Acum, motivul șocant pentru care aceștia l-au ucis pe Timothy Coggins a ieșit la iveală, notează CNN.
Timothy Coggins, în vârstă de 23 de ani, a fost găsit mort într-un sat aflat în apropiere de Atlanta, pe 9 octombrie 1983. Până acum, această crimă a rămas nerezolvată. În luna octombrie, însă, autoritățile au găsit noi piste. Cinci bărbați au fost arestați, iar cazul a fost rezolvat după 34 de ani. Doi bărbați l-au ucis pe Timothy Coggins, deoarece a vorbit cu o femeie albă.
"Timothy Coggins a murit deoarece a stat de vorbă cu o femeie albă. El a fost înjunghiat de mai multe ori (...) de Franklin Gebhardt și William Moore Sr.", a afirmat unul dintre procurori, în fața instanței.
Cei doi suspecți sunt acum judecați pentru faptele lor. Alți trei bărbați care au fost arestați sunt și ei anchetați pentru obstrucționarea anchetei.
"Este foarte dificil să auzi astfel de lucruri în ziua de azi", a spus nepoata victimei, Heeather Coggins. Ea a mărturisit că unchiul ei avea mai mulți prieteni albi, ceea ce nu ar fi fost pe placul unor persoane din statul Georgia, la începutul anilor 80.